Mii de pietreni lăsaţi azi fără apă! Directorul tehnic politruc şi pensionar, cu leafă lunară de 9000 lei, rezistă în funcţie…

Nu trece zi lăsată de Dumnezeu fără ca mii şi mii de nemţeni să nu aibă de pătimit din cauza „competenţei” conducerii Apaserv. Unde, după demiterea fostului director general Vlad Angheluţă, a rămas bine merci în funcţie directorul tehnic Gheorghe Nicolae, un politruc pensionar cu leafă lunară de 9000 de lei net, membru şi cu funcţie şi în partidul care dă majoritatea membrilor CA.
Vestea a decis ca până când conducerea CJ şi CA-ul Apserv nu dă o explicaţie coerentă despre menţinerea pe această funcţie a unui pensionar (la o companie unde acţionarul majoritar este administraţia judeţeană), în timp ce atâţia tineri specialişti sunt obligaţi să ia drumul străinătăţii, toate anunţurile şi informaţiile legate de avariile de la această firmă, de întreruperile de furnizare a apei să aibă ca fotografie reprezentativă imaginea cu acesta în singura ieşire publică din ultimul timp (o conferinţă de presă la Roman). (Redacţia)

……………………..

Pentru remedierea unor avarii la rețeaua publică de distribuție a apei potabile, Compania Județeană Apa Serv S.A  anunță întreruperea furnizării serviciului de alimentare cu apă, astăzi, 19.02.2020, în intervalul orar 11:00-15:00, în Municipiul Piatra Neamț.

Sunt afectați utilizatorii de pe străzile:

1. B-dul Decebal, blocurile A1, A2, A3, A4 și str. Al. Lăpușneanu;

2. Str. Aleea Ulmilor de la bl. 30 până la bl.40 și blocurile F1, F2 și F3.

Ne cerem scuze tuturor utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele APA SERV fac tot posibilul pentru remedierea avariilor într-un timp cât mai scurt și pentru reluarea furnizării apei potabile.

Apaserv

One thought on “Mii de pietreni lăsaţi azi fără apă! Directorul tehnic politruc şi pensionar, cu leafă lunară de 9000 lei, rezistă în funcţie…

  1. Unde bun simt nu e, nimic nu e ! In schimb, este (daca mai este) in companie un adevarat specialist, care le da lectii la orice ora, indiferent de anotimp, acestor oportunisti, da, nu , meseriasi ca el nu au loc, de ce, pt. ca nu au in dotare ventuzele si proptelele parvenitilor care conduc azi !

Comments are closed.