Mihaela Stoica, iar la PMP: „Motivul pentru care m-am întors: Traian Băsescu!”

În prima conferinţă de presă organizată, din nou, la PMP, deputatul Mihaela Stoica a confirmat că nu e o coincidenţă pasul făcut la scurt timp după ce şi Traian Băsescu s-a înscris cu acte în regulă în acest partid.

„Da, principalul motiv pentru care m-am reîntors ţine de înscrierea în partid a lui Traian Băsescu. Le mulţumesc colegilor de la Neamţ pentru cum m-au primit, mulţumesc colegilor de la Bucureşti – şi domnului Tomac, şi domnului Baconschi – pentru buna colaborare pe care am avut-o şi până acum”, a spus Mihaela Stoica.

Referindu-se la fostul preşedinte, deputatul pietrean a punctat faptul că Băsescu este un om politic de forţă al ţării.

D.V.