Migrarea elevilor: bulina neagră data de părinţi şcolilor cu profesori slabi şi cu directori incompetenţi

La fiecare început de an şcolar, zumzăie prin public un vaier prelung: vai, iar migrează elevii din unele zone din oraş spre anumite şcoli. Nu, nu plânge nimeni de mila copiilor, cum că ar merge un kilometru în plus până la altă şcoală (de fapt sunt duşi cu maşina sau merg cu microbuzul) ci miza e alta: catedrele care dispar de la şcolile din care elevii evadează pentru că părinţii vor să le asigure o şansă în plus.

Pentru cei care încă se fac că nu pricep, în România (şi în Piatra Neamţ), în 2017, în învăţământ, în fond, vorbim de o finanţare per capita, adică în funcţie de numărul de elevi de la şcoli. Oficial, denumirea este „costul standard per elev/preşcolar”. Mai pe româneşte, la elevi mai mulţi, o şcoală primeşte mai mulţi bani (şi nu e vorba doar de salarii), la elevi mai puţini şi bugetul se împuţinează. Absolut corect, aşa e în toată Europa civilizată. Este metoda prin care este stimulate performanţa didactică în şcoli dar şi cea managerială pentru că dincolo de concursurile de manageri care sunt luate cum ştim/bănuim toţi, talentul unui director intervine de abia din momentul în care şcoala pe care o conduce devine atractivă prin întreg pachetul de servicii de educaţie oferit elevilor (calitatea şi renumele profesorilor, standardul sălilor de clasă, dotarea cu materiale didactice, facilităţi extra-şcolare, relaţionarea elev-învăţător/diriginte).

Evident că directorii care se văd cu bugete subţiate sau profesorii care văd că au tot mai puţini elevi (chiar disproporţionat cu ecoluţia demografică) sunt tentaţi să ignore problemele din propria curte şisă dea vina pe ISJ, Primărie sau Prefectură (care nu aduc elevii cu arcanul în şcolile gospodărite prost), pe direcţia vântului sau – o, da!, pe Mafie. E la modă! Când ceva nu place, una din cauze e Mafia… Sau Soros…

De ani de zile, cum începe luna septembrie cum redacţiile din Neamţ primesc tot felul de semnale şi de anonime care înfierează cu mânie proletară „Mafia care fură elevii de la unele şcoli în favoarea altora”. Cei care ştiu cu ce se mănâncă presa s-au prins că, de fapt, hulita „Mafie” sunt chiar părinţii care, din diverse motive (majoritatea corecte) vor ca odraslele să beneficieze de o şcoală cât mai bună. Sau de o învăţătoare cunoscută pentru tact pedagogic şi rezultate, sau de condiţii rezonabile la clase, sau de profesori serioşi, corecţi, apreciaţi.

Da, există un procent de părinţi (nesemnificativ) care îşi mută copiii la o şcoală cu mai multe stele, mai din centru, din snobism. Dar nu despre aceştia discutăm acum.

Pentru corecta informare a opiniei publice, redăm mai jos, câteva cazuri de principiu care ţin de o decizie corectă (până la proba contrarie) a părintelui:

ÎNVĂŢĂTOR SLAB

Sunt unii părinţi care încă de la grădiniţă se orientează acolo unde ştiu că preşcolarul va avea educatoare ca lumea, condiţii rezonabile (inclusiv de masă şi somn, dacă vorbim de grădiniţele cu program prelungit).
Dar în clasa 1 deja decizia intră într-o zonă şi mai aşezată pentru că vorba unui făuritor de destine din Învăţământul nemţean „Bacalaureatul se pregăteşte de la Abecedar”.
Un părinte află că la şcoala cea mai apropiată, sunt 2-3 învăţători care vor prelua clasa 1 (sau zero, acolo unde deja sistemul e aşezat). Şi află că din aceşti formatori, să zicem, o învăţătoare e aproape de pensie şi e blazată, mai e un învăţător, băiat de treabă dar le cam arde cu şpriţul şi ar mai fi o învăţătoare tinerică, modernă, dar aşa de modernă că lunea doarme cu capul pe catedră după orele suplimentare făcute duminică noaptea în club.
Mai puteţi adăuga şi alte tipologii: învăţătoare OK dar s-a aflat că va avea în clasă şi propriul nepot, un pic alintat sau retardat (apare suspiciune că se va ocupa de odrasla respectivă în detrimentul celorlalţi); sau învăţătoarea şpăgară care suferă până în iunie dacă la 8 martie cadoul nu e cu juma de kil de bijuterii din aur, învăţătorul cu afaceri (care are un magazinaş şi toată ziua vorbeşte la telefon cu furnizorii sau cu vânzătoarea tinerică) etc.
E anormal părintele care va ocoli şcoala respectivă unde nu are ce alege sau la învăţătorul bun s-au îngrămădit deja toţi şi acum directorul se zbate să umple clasele şi celorlalţi?

PROFESORII NAŞPA

Evident că termenul de mai sus, neacademic, este tocmai pentru a sublinia un anume sens. Şi nu e vorba de cum sunt văzuţi de elevi (adică cei cotaţi ca fiind duri) ci de părinţi. Aici vorbim de profesorii foarte slabi cărora li se caţără copiii în cap şi au devenit celebri în târg despre dezmăţul de la ore. Sau despre profesorii talentaţi dar care sunt aşa de plini de alte preocupări (personale sau navetişti la simpozioane) încât la capacitate elevii au rămas muţi în faţa unor subiecte aflate în programa şcolară dar netratate la ore. Sau despre cei despre care se ştie că forţează mâna părinţilor în a-i duce pe copii la meditaţii chiar la ei…

PROFESORII „PENALI”

„Penali” nu neapărat în sens propriu.

Exemple: profesorul beţiv. Cadru didactic impecabil timp de vreo lună după care îi vine nebunia şi o săptămână o ţine din beţie în mahmureală şi retur. Sau profesorul obsedat sexual. De exemplu, cel de sport, care face glume deocheate cu adolescentele de 12-13 ani („Ce ai divo, ţi-au crescut ţâţele şi nu mai poţi face flotări?”, “Aleargă, nu-ţi mai mişca fundul ca pe bulevard la agăţat…”). Dar nu e musai să fie de sport…
Profesorul agresiv verbal, care nu îi convinge pe elevi prin verbul care ar muta ceva în conştiinţa în formare ci îi umileşte prin epitete de cea mai joasă speţă. Bun tovarăş cu acesta este şi cel agresiv la modul propriu.

Evident că tipologiile profesorilor care „fugăresc” elevii de la şcoli sunt mai multe, cei care au copii de care sunt la şcoală (sau au trecut recent prin sistemul de Educaţie) pot da la rândul lor, fiecare, încă pe atâtea exemple.

La profesori cu tare adăugaţi şi diriginţii: care vor sporul de diriginţie dar fac o oră de asta din patru, care mint cu anii pe elevi că vor face diverse activităţi extraşcolare (excursii, de exemplu). Ei cred că păcălesc de la o generaţie la alta dar, de fapt, sunt binecunoscuţie de elevi şi ocoliţi.

Directorii cu carnetul de partid în suflet…

Au ajuns directori nu ca să îmbunătăţească ceva în şcoala aia ci pentru a fi şefi, pentru a-şi trece funcţia în CV, pentru a-şi răzbuna orgoliul propriu că au fost conduşi altădată de alţii mai incompetenţi sau pentru a se răzbuna la propriu pe fostul director care acum le e subordonat.
Dacă sunt probleme (cade tavanul etc), dacă sunt bani la fondul şcolii (eventual şi ăsta trebuie mărit) bine-de-bine, dacă nu, Dumnezeu cu mila. A, ar trebui să rupă uşa la Primărie, să tragă de mânecă pe vreun consilier local, să ţipe, să cheme presa? Nu vor face ei aşa ceva, doar şcoala e mai puţin importantă decât propria carieră, nu vor să-şi facă duşmani nici la ISJ, nici la partide (azi s-au pupat cu un partid dar, mâine, nu se ştie…).
A, tot ei ar trebui să facă pe naiba-n patru să scape de învăţătorii sau profesorii care îi fac pe elevi să plece la şcoli din celălalt capăt al oraşului. Mai întâi, desi finanţarea e per capita (ca în Europa sau America), şcoala românească e sindicalizată până-n fibră; profesorul beţiv sau învăţătoare care înjură sunt titulari, mna, e greu de scăpat de ei. Ba se întâmplă ca respectivii să facă parte chiar din „bisericuţa” directorului.

Iar genul acesta de directori se vor supăra mai curând pe profesorii care cer respect şi normalitate pentru elevi şi pentru ideea de rezonabil în condiţiile de muncă. Aşa că pe lista neagră vor ajunge cei care spun că pică plafonul, cei care spun că trebuie o reparaţie la baie că apa curge ca Bistriţa, cei care vor vedea că manualele primite au nevoie de operaţii estetice mai ceva decât un om călcat de tren. Ăştia devin imediat „cârcotaşi”, „indezirabili” şi ţinta autorităţii excesive. Unii din ei vor ceda, vor pleca la altă şcoală, în locul lor vor veni profesoraşi slabi agreaţi de direcţiunea care, minune!, va constata că au mai plecat câţiva elevi…

Forţând comparaţia, atunci când un părinte alege unde îşi dă copilul la 1-4, sau la 5-8, e ca atunci când e ales un liceu. Alegi instituţia de învăţământ unde ai încredere şi în blazon (construit, cu trudă, de generaţii de dascăli) dar şi în fiecare profesor în parte. E drept că nu există şcoala/liceul care s[ fie sinonim pentru “perfecţiune” dar pui în balanţă şi, la fel ca profesorii, faci o notă medie.
Făcând o altă comparaţie, câţi dintre părinţi vor, după ce copilul termină clasa a 8-a, ca acesta să ajungă la Liceul din Horia despre care a auzit că, anual, se laudă cu 1-2 elevi care au promovat BAC-ul? Aşa şi cu alegerea şcolii generale (în clasa 1 sau pe parcurs): părintele caută acea şcoală unde are cât mai multe garanţii că fata sau băiatul va învăţa carte şi va avea parte de tratament şi condiţii decente.

Sunt şi excepţii de la regula migrării din şcolile de periferie spre cele de centru, adică invers, copil luat de la şcoală cu pretenţii şi dusă la alta cotată mai jos pentru… învăţător. Da, şi la şcolile din centru se întâmplă ca unii părinţi să fie nemulţumiţi de unii învăţători şi, chiar în timpul clasei 1 sau la începutul clasei a 2-a, din clasa respectivă să zboare 3-4 elevi.

Deci nu e vorba despre nicio mafie a acestor migrări de elevi ci pur şi simplu de calitatea serviciilor şcolare oferite (sau de imaginea acestora, că, până la urmă contează nu ceea ce e cu adevărat ci ceea ce află părintele). Dar majoritatea legendelor despre şcoli sau cadre didactice au destul sâmbure de adevăr.

Iar pentru cei care din diverse motive (inclusiv din cauza instinctului de conservare) nu vor să vadă adevărul aşa cum e el, dăm şi exemplul unei unităţi şcolare a cărei imagine a crescut colosal după revoluţie: Liceul de Informatică, fost Energetic. Până în 1989 era cotat drept un liceu industrial bunţ spre bun, acolo de locurile 3-5 în Piatra Neamţ. După ’90 a devenit nu doar Colegiu Naţional dar a ajuns să se bată de la egal la egal pentru locurile 1-3 cu altădată intagibilele licee Rareş şi Hogaş. Mediile de intrare în liceu din ultimii ani dar şi rezultatele de la bacalaureat (mereu sensibil egale) sunt deja cunoscute. Reţeta acestui salt colosal? O fi una complexă, poate, dar un amic din Învăţământ mă sfătuia să mă uit la calitatea umană şi didactică a celor care au fost directori de vreo 15 ani încoace, la mişcarea de personal făcută cu inteligenţă şi la faptul că la Info nu sunt ţinute dosite catedre blocate pentru fel de fel de dinozauri sau beizadele (sau dacă or fi şi din astea, nu la dimensiunea întâlnită prin alte locuri).

Democraţia din România e departe de ceea ce trebuie. Şi totuşi, în această epocă au fost câştigate anumite libertăţi. Cum ar fi cea de mişcare sau de exprimare, de exemplu. Cum e şi cea în care îşi poţi alege medicul de familie sau chiar Spitalul („La noi, la Tîrgu Mureş, nu se mai vine pe pile ca altădată. Vă trebuie doar trimitere de la medicul de familie şi să convenim o programare, să fie domnul Profesor pe Secţie în ziua aia”, îmi spunea nu demult o asistentă din oraşul ardelean, explicând că cei din acea unitate sanitară au învăţat că trebuie să ia banii de la Casă pentru că le vin pacienţi).
De ce trebuie să fie insultat un părinte, să fie făcut „mafiot”, doar pentru că nu vrea ca la clasa copilului său să nu fie o învăţătoare – pardon de expresie – nebună sau un profesor beţiv sau obsedat sexual? Răspunsul e simplu: pentru că orice sistem bolnav nu vrea să-şi assume existenţa virusului ci e mai tentat să dea vin ape alţii.

Dacă sindicatele (şantajiste, în unele cazuri) şi politicienii (din motive de voturi) au impus perpetuarea sistemului cu “titular” (rejectat din multe ţări europene), ce poate face părintele? Să o facă pe James Bond, să-i pună copilului cameră ascunsă ca să-l filmeze pe non-Domn Trandafir sau să-şi ia frumos copilul de mânuţă şi să-l ducă la o şcoală unde crede că băiarul sau fata vor fi mai educaţi, mai respectaţi?

Da, există multe anomalii în Învăţământ şi chiar în detaliul „migrării”. Dar nu că migrează elevii ci pentru că unii directori şi unii profesori încă nu s-au trezit la realitate şi chiar cred că, pe banii plătiţi de părinte ca impozite şi taxe, acesta ar avea obligaţia ca, prin destinul propriului copil, să gireze lipsa de performanţă didactică şi de respect faţă de cetăţean.

Daniel VINCA

Comentarii Facebook

2 thoughts on “Migrarea elevilor: bulina neagră data de părinţi şcolilor cu profesori slabi şi cu directori incompetenţi

  1. Daca e sa vorbim despre incompetenta celor care conduc destinele invatamantului nemtean trebuie sa parasim cu totii judetul (cadre didactice, elevi si parinti)!!! Nu vedeti cine e in fruntea ISJ????

  2. Vedeti cata „competenta” a directorilor este la Liceul Borca, Scoala Bargauani, Scoala Daniela Cuciuc Piatra-Neamt, Scoala Postliceala Sanitara Piatra-Neamt, Scoala Valeni (Piatra-Neamt), Scoala Grinties etc.

Lasă un răspuns