Microbuzele şcolare au plecat spre comune

16 primari nemțeni au primit vineri dimineaţa cheile pentru noile microbuze școlare. Contractele de predare-primire au fost semnate la Prefectura Neamţ iar cheile pentru fiecare maşină în parte au fost înmânate, cu tot cu maşina respective, în piaţeta din faţa Teatrului Tineretului.
Alături de cei 16 primari, evenimentul s-a bucurat şi de participarea prefectului Vlad Angheluţă, a inspectorului general Viorel Stan şi a deputatului Ionel Arsene.

“E vorba de primul lot destinat judeţului Neamţ, de 16 microbuze. Urmează lotul al doilea, spre finalul anului, de 22 de mijloace de transport”, a precizat prefectul Vlad Angheluţă.
“E încă o dovadă că Guvernul Ponta face ce trebuie pentru români, pentru nemţeni. Tot în aceste zile pleacă spre localităţi şi fondurile alocate pentru calamităţile din această vară, banii urmând a ajunge la comunele unde au fost inundaţii”, a declarat şi deputatul Ionel Arsene.

Cele 16 au fost alocate județului Neamț în cadrul primei etape a proiectului național de dotare a unităților administrativ-teritoriale cu mijloace de transport pentru elevi. Comunele beneficiare sunt: Bicaz-Chei, Boghicea, Borca, Brusturi, Cândești, Cordun, Dulcești, Grumăzești, Hangu, Podoleni, Războieni, Timișești, Trifești, Tupilați și Urecheni.

În etapa următoare, vor primi alte 22 de microbuze primăriile din Bicazu Ardelean, Borlești, Ceahlău, Crăcăoani, Girov, Grințieș, Icusești, Ion Creangă. Oniceni, Pângărați, Petricani, Piatra Șoimului, Pipirig, Poiana Teiului, Stănița, Ștefan cel Mare, Tarcău, Valea Ursului, Văleni și Vânători-Neamț.

vestea.net

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns