Microbuze de transport persoane cu defecțiuni, găsite în trafic


Aceasta este una din neregulile depistate săptămâna trecută în urma unei campanii de amploare desfășurată de polițiștii de la rutieră, informează un comunicat de presă al IPJ Neamț. Acțiunea, coordonată de Organizația Polițiilor Rutiere Europene (TISPOL), a vizat atât pe transportatorii de călători, cât și pe cei de mărfuri. Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru nefolosirea centurilor de siguranță, dar și pentru nerespectarea regimului legal de viteză sau pentru supraîncărcarea mașinii – în cazul transportatorilor de mărfuri.
Polițiștii au controlat 205 autovehicule în regim de transport public de persoane, fiind aplicate 103 de sancțiuni contravenționale, din care 30 pentru nefolosirea centurii de siguranță, 11 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 9 pentru defecțiuni tehnice, 4 pentru nereguli privind documentele șoferului sau ale mașinii și 49 pentru alte abateri”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
Totodată, au fost verificate 276 de autovehicule în regim de transport marfă, fiind aplicate 241 de sancțiuni contravenționale. Și în acest caz, majoritatea amenzilor au fost aplicate ca urmare a nefolosirii centurii de siguranță – 46 de sancțiuni, precum și pentru nerespectarea regimului legal de viteză – 69 de cazuri.
N-au lipsit nici amenzile pentru nerespectarea timpilor de odihnă sau pentru nereguli descoperite la aparatele tahograf.
Alex SÎRBU

Lasă un răspuns