Mesajul şefului PNL pentru primarul Chitic: ÎL APRECIEZ DAR TREBUIE SĂ SE HOTĂRASCĂ!

mugur cozmanciuc

Cu uşile deschise pentru oamenii de dreapta, PNL Neamţ transmite şi un mesaj de “ori e albă, ori e neagră”. Adică îi invită pe politicienii de dreapta care au alt statut decât cel de membru să se decidă dacă “se iau” cu PNL sau nu.

Întrebat despre posibila cooptare a primarului Dragoş Chitic şi o posibilă susţinere a candidaturii acestuia, mai întâi deputatul Mugur Cozmanciuc a precizat că nu are cunoştinţă despre vreo cerere de înscriere a acestuia în partid. Dar nu a negat faptul că s-a întâlnit cu Chitic şi au discutat despre… multe.

“Însă domnul Chitic trebuie să se hotărască ce doreşte. Nu poate fi liberal sub acoperire, sau social democrat de conjunctură sau şi independent, şi la PMP… Trebuie să se hotărască”, a spus preşedintele PNL care a adăugat că personal îl apreciază pe actualul primar de Piatra Neamţ, “domnul Chitic este un om care merită respectul meu pentru ceea ce face”.
Surse neoficiale vorbesc despre mai multe întâlniri care ar fi avut loc în ultimele luni între Dragoş Chitic şi fruntaşi din PNL. Punctul de dezacord ar viza, potrivit aceloraşi surse, pe unii din cei pe care actualul primar ar dori să-i aducă în PNL şi să facă parte din lista de candidaţi pentru CL.

Rămâne de văzut dacă la alegerile pentru Primăria Piatra Neamţ pietrenii vor avea de ales un candidat puternic de dreapta susţinut de cel mai puternic partid de dreapta, sau vor avea de ales între un candidat puternic de dreapta independent (sau cu PMP în spate) şi un alt candidat sub sugla PNL, situaţie în care voturile electoratului de dreapta s-ar putea împărţi în două…

Daniel VINCA