Mesaj disperat al sindicalistului Cănărău: „Fraţi poliţişti, nu mai credeţi în reîncarnare! În Poliţie avem şefi criminali de profesie!”

Reacţie fermă a unui lider de sindicat din Poliţia Neamţ în legătură cu informaţia conform căreia la început de an 2017 un poliţist de la un Post comunal din judeţul Maramureş a fost găsit mort în postul de poliţie, cercetările relevând că ar putea fi vorba de o crimă.

Plecând de la cazul tragic respectiv – poliţist planificat singur în serviciu găsit înjunghiat – Ioan Cănărău (lider al unui sindicat judeţean de Poliţie afiliat la Centrala Europol) avertizează din nou că astfel de nenorociri pot avea loc oricând, şi în judeţul Neamţ, practicile de organizare a activităţii poliţieneşti expunând oamenii legii la situaţii dramatice. Cănărău aminteşte şi de un caz similar din Neamţ, clasificat oficial la categoria „accidente uşoare” şi nu se sfieşte să spună că ” ca in Politia Romana avem sefi CRIMINALI de profesie” şi că ” Pe sefii acestui politist, din comunicatul de mai jos, ar trebui sa-i vedem dupa gratii, acolo le e locul! O moarte fara niciun rost, o pierdere enorma ! Sincere condoleante ! Minunati-va si sesizati-va din oficiu, domnilor procurori, de cum sunt tratati politistii si in IPJ Neamt ! Simple statistici ! Accidente usoare !”.

AICI – Cazul de la Maramureş – Poliţist ucis! Şefi inconştienţi!

Mai jos, mesajul lui Cănărău:

<<DRAGI COLEGI, FRATI POLITISTI, NU MAI CREDETI IN REINCARNARE!
Cand o sa intelegeti ca in Politia Romana avem sefi CRIMINALI de profesie, care planifica politistii singuri in serviciu pentru ca nu dau doi bani pe vietile lor! Pe sefii acestui politist, din comunicatul de mai jos, ar trebui sa-i vedem dupa gratii, acolo le e locul! O moarte fara niciun rost, o pierdere enorma ! Sincere condoleante ! Minunati-va si sesizati-va din oficiu, domnilor procurori, de cum sunt tratati politistii si in IPJ Neamt ! Simple statistici ! Accidente usoare !

Mai jos veti regasi pasaje dintr-o Nota de Informare unde este prelucrat un eveniment care, dupa parerea noastra, se putea transforma foarte usor intr-o tragedie ! Fraza „Conform documentelor aflate la dosarul de cercetare, agentul de poliție a mers singur la eveniment deoarece colegul cu care era planificat de serviciu se afla la o altă intervenție” spune totul ! O doamna care nu a imbracat niciodata uniforma de politist, care nu are nici macar un minut de munca de politie, da verdicte si stabileste sarcini de urmat ! Va ocupati, stimata doamna, si de funerariile politistilor morti pe campul de lupta, trimisi carne de tun de niste sefi criminali ?

Degeaba am ” urlat ” sub geamul inspectorului sef si l-am implorat sa nu mai trimita politistii la moarte sigura ! In continuare inchide ochii la abuzurile sefilor si daca un politist moare ei se grabesc sa-i inchida fisa de lichidare, atat ! REFUZATI SA VA MAI DEPLASATI SINGURI LA ORICE EVENIMENT ! NU MAI LASATI IN URMA COPII ORFANI SI VADUVE! SEFUL NU E DUMNEZEU, POATE FI CONTRAZIS SI CHIAR ” IMBRANCIT” CU ARGUMENTE LEGALE ! NU SUNTETI SLUGILE NIMANUI !>>

Mai jos, documentul oficial care face referire la agresiunea căreia i-a căyut victimă un poliţist din comuna nemţeană Boghicea:

N O T Ă D E I N F O R M A R E
PENTRU TOATE SUBUNITĂȚILE, SERVICIILE, BIROURILE ȘI FORMAȚIUNILE SECȚII ȘI POSTURI DE POLIȚIE

La data de 06.10.2016 s-a produs un eveniment pe raza comunei Boghicea în care a fost implicat agentul de poliție HCI, eveniment care în urma cercetărilor a fost încadrat în categoria accidentelor ușoare, în conformitate cu art. 5 lit. q din Legea 319/2006 cu modificările și completările ulterioare. La data de 06.10.2016, în jurul orelor 18.20, polițiștii din cadrul Posturilor de Poliţie Boghicea și Bîra au fost sesizați prin apelul SNUAU 112 de către numita G M din sat/com. Boghicea, jud. Neamţ, despre faptul că fiul său C A, posibil bolnav psihic, se află în satul Boghicea, în zona bisericii catolice, are o bâtă în mână și provoacă scandal, adresează ameninţări cu moartea cetăţenilor din zona respectivă şi-i agresează fizic cu acea bâtă. În baza sesizării, agentul de poliție HCI din cadrul Postului de Poliție Boghicea, care era de serviciu la post, s-a deplasat la faţa locului unde a constatat că numitul C A se află în stare de ebrietate, vociferează şi agită în aer un par de grosime aproximativ 10 cm şi lungime 1 m. De asemenea a constatat că au fost lovite mai multe persoane de către agresor și a spart parbrizul unui autoturism care era parcat în zonă. Văzând autospeciala poliţiei numitul C A a abandonat parul și a luat din faţa curţii unde locuieşte un topor, ridicându-l deasupra capului, mişcându-l din stânga și în dreapta și a amenințat cu moartea pe cine se apropie. Întrucât era agresiv și nu colabora polițistul a procedat la imobilizarea și încătușarea numitului C A pentru a fi transportat la secția psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Roman. În timpul imobilizării polițistul a fost trântit la pământ și lovit de către agresor. Conform documentelor aflate la dosarul de cercetare, agentul de poliție a mers singur la eveniment deoarece colegul cu care era planificat de serviciu se afla la o altă intervenție. Măsuri dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare și persoanele responsabile pentru realizarea acestora: 1. Prelucrarea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, cu întreg personalul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ. Termen: 15.12.2016 Efectuează: conducătorii locurilor de munca 2. Pentru prevenirea unor evenimente similare, se vor reprelucra cu toți lucrătorii din structurile operative, procedurile privind intervenția la evenimente și procedura privind imobilizarea persoanelor, din Manualul de intervenție pentru lucrătorii de ordine publică. De asemenea se va pune accent pe pregătirea fizică a polițiștilor și pe noțiunile de autoapărare. Termen: 31.12.2016 Efectuează: șefii locurilor de muncă 3. Stabilirea modului de acţiune şi evaluarea necesarului de forţe înainte de intervenţie; Evaluarea gradului de periculozitate a persoanelor faţă de care urmează a se lua măsuri. Termen: permanent Efectuează: tot personalul

ÎNTOCMIT Agent șef principal de poliție B. E

V.N.