Mesaj de la Piatra Neamţ / 300 de “Pontişti”: Iohannis, nu uita, România nu te vrea!

1 

Cât nu au reuşit să strângă în câteva zile, la Piatra Neamţ, la “mitingurile spontane anunţate pe facebook” simpatizanţii lui Iohannis, au adunat miercuri seara cei care îl preferă pe Ponta, ba chiar de vreo 10 ori mai mult.

Aproximativ 300 de “Pontişti” au arătat că spiritul civic nu apaţine doar “Iohanniştilor”. La ora 6 fără vreo cinci minute (seara), în faţa TT erau peste 150 de persoane. La 6, numărul lor trecea binişor de 250 pentru că, în doar câteva minute, să se mai alăture vreo 50.

La scurt timp după ora 6, cu steaguri tricolore şi cu câteva pancarte improvizate, cu mesaje anti-Iohannis, grupul s-a tranformat într-o coloană care a parcurs clasicul traseu TT – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – Hotel Ceahlău – TT. Până pe bulevardul Eminescu, coloana a mers pe trotuar, flancată de câteva maşini care aparţineau tot susţinătorilor lui Ponta, apoi a trecut pe carosabil. După sensul giratoriu de la Hotelul Ceahlău, coloana de 5-6-7 oameni pe lăţime avea o adâncime de aproape 100 de metri.

Întorşi la TT, simpatizanţii lui Ponta au mai scandat câteva momente apoi au plecat spre case, satisfăcuţi că “noi, într-o singură seară, cu un simplu sms, ne-am adunat de 10 ori mai mulţi decât s-au câcâit ăştia ai lui Iohannis într-o săptămână”.

Printre cei care au participat la miting şi marş s-au aflat oameni de diverse vârste, unii declarând că nu sunt membri de partid ci simpli simpatizanţi dar au fost şi membri cunoscuţi din PSD care au spus că au şi ei dreptul să-şi manifeste opţiunea şi că nu au nimic de ascuns. Dintre aceştia, ar putea fi menţionaţi deputatul Vlad Marcoci, consilierii judeţeni Vasile Murariu sau Neculai Puşcaşu sau membri din organizaţiile de femei sau de tineret.

Recuzită: steaguri ale României, cu stemă, fără stemă sau cu zona stemei decupată, pancarte cu mesajele: “Iohannis, nu mai dezbina / România nu-i a ta!”, “Klaus, preşedintele GHINION”, “Politruk + Extremist” (sub pozele lui Iohannis ;I Tokes), “Am pierdut flota, nu vrem să pierdem şi Ardealul”, “Nu cedăm România lui Iohannis, nu cedăm Ardealul lui Tokes”, “Români, nu vă lăsaţi manipulaţi. Băsescu şi Mafia PDL sunt în spatele lui Iohannis”, “Klaus, fii băiat mare / Nu fugi de confruntare!”

Scandări: “Ponta preşedinte!”, “Iohannis, nu uita / România nu te vrea!”, “Unitate! Unitate!”, “Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”, “Ponta – Unitate!”

Daniel VINCA

Comentarii Facebook

7 thoughts on “Mesaj de la Piatra Neamţ / 300 de “Pontişti”: Iohannis, nu uita, România nu te vrea!

  1. xxxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx xxxxxxxxxx

    ADMIN: Faptul ca aveti alta optiune de vot nu va da dreptul sa transformati sansa unui comentariu in fluviu de frustrari si injuraturi. Nu va mai obositi sa comentati daca nu cititi avertismentul de sub formularul de comentarii.
    De fapt, ca cate injuraturi ati bagat in doar 3 randuri, cred ca aveti o problema serioasa. Si indiferent cu cine voteaza (si evident ca voteaza si cu unul si cu altul) va asigur ca zecile de mii de pietreni sunt mult mai educati ca Dvs. Pa!

  2. Simpatica gloata de ,,fix,, 300 de manifestanti ! Manifestati in contimuiare…

  3. Doar la Piatra Neamț poți să vezi așa ceva, la câtă sărăcie este, omul se uita și la sacoșica cu o bricheta, o sticlă de ulei sau cine știe ce o mai fi. Sper să le fie rușine cândva pt ce fac.

  4. Pun pariu ca, daca ii intrebi de ce tin cu Ponta, habar nu au sa dea unu raspuns. Doamne in varsta si domni la fel care se plang ca e grea viata si pensia mica dar nu stiu sa faca diferenta intre vremuri trecute si vremuri actuale. Si liderul imbracat la costum e extraordinar, cred ca stia ca va fi filmat :)))

Lasă un răspuns