Mesaj cu tâlc al lui Dragoş Chitic către forţele de dreapta

chitic

Primarul Dragoş Chitic a avut un mesaj plin de miez, din postura de invitat la alegerile PMP Neamţ. Vorbind chiar după deputatul Mugur Cozmanciuc care a punctat ţintele electorale ale anului viitor, Dragoş Chitic a spus reprezentanţilor forţelor de dreapta să nu uite că voturile luate de Klaus Iohannis au fost peste potenţialul acestor partide şi cât de important este ca profilul unui candidat să răspundă aşteptărilor cetăţenilor.

Pentru cei care sunt sunt la curent cu zbaterile unor lideri sau aleşi de dreapta pentru a intra în cărţi pentru potenţiala desemnare drept candidaţi pentru funcţia de primar de Piatra Neamţ, mesajul lui Chitic e şi un semnal de alarmă, şi o mână întinsă, dar şi o analiză lucidă a discrepanţei dintre politicianismul unor politicieni oportunişti şi lecţia oferită de electorat la alegerile prezidenţiale.

“În Noiembrie 2014, atât eu cât şi dumneavoastră am fost alături de Dreapta, am luptat împreună pentru a aduce candidatul Dreptei la Putere şi, fiind uniţi, am reuşit.

E adevărat, Klaus Iohannis a câştigat alegerile. Dar trebuie să fim foarte atenţi şi foarte corecţi, să spunem faptul că voturile obţinute de Klaus Iohannis nu reprezintă, neapărat, suma voturilor partidelor politice care l-au susţinut. Un procent – zic eu însemnat – din rezultatul alegerilor este reprezentat de omul Klaus Iohannis, de personajul Klaus Iohannis.

De asta vreau să fim foarte atenţi şi să ne gândim pentru alegerile care vor veni. Vom avea în vara anului 2016 alegeri foarte importante, alegeri locale în care evident va conta foarte mult omul. Vreau ca forţele de dreapta să-şi aleagă cei mai buni oameni care să fie candidaţi pentru fotoliile de primari, pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, să aibă pe liste candidaţi care să se apropie cel mai mult de profilul câştigătorului, de profilul candidatului şi preşedintelui Klaus Iohannis. Electoratul şi-a schimbat optica, electoratul a devenit mult mai atent, electoratul a devenit mult mai exigent şi sunt convins că va vota acei oameni care prezintă încredere, care ştiu să facă lucruri bune pentru comunităţile pe care le vor conduce”, a spus Chitic.

Deşi acest cuvânt a fost rostit la o întrunire PMP dar la care participau reprezentanţi ai diverselor partide de dreapta, este evident că el nu a fost doar pentru gazde.

Una din posibilele chei ale mesajului de mai sus a fost descifrată chiar de un activist PNL: “În acest moment, în noul PNL (nici din fostul PNL, nici din fostul PDL) nu a scos capul niciun candidat cu şanse reale. Bat toba unii care speră să se caţere pe valul electoral Iohannis dar şansele lor sunt mici, fie pentru că potenţialul lor electoral e scăzut, fie pentru că unii nu stau bine la imagine. Dacă PNL nu se înţelege cu Dragoş Chitic ca acesta să candideze de pe dreapta, va fi jale, PNL pierde iarăşi municipiul reşedinţă de judeţ. În acest caz, se poate întâmpla ca Dragoş Chitic să candideze din partea altei forţe de dreapta sau ca independent. Vor fi două variante, ambele negre pentru PNL: câştigă Chitic, PNL pierde. Sau, şi mai rău, se împart voturile de pe dreapta între PNL şi Dragoş Chitic şi ţâşneşte candidatul stângii. Dacă PNL-iştii nu lasă orgoliile şi se joacă de-a alegerile, ei vor avea de pierdut”.

Până la alegerile locale mai este un an şi ceva… Iar până ce vor fi anunţaţi candidaţii pentru Primărie, întrebarea e simplă: în ecuaţiile de pe dreapta, cine are mai multă nevoie unul de celălalt – Dragoş Chitic de PNL sau PNL de Dragoş Chitic?

D.V.

Comentarii Facebook

2 thoughts on “Mesaj cu tâlc al lui Dragoş Chitic către forţele de dreapta

  1. Chitic, daca va candida independent va castiga detasat in fata
    „renumitilor”RATAN,TARTAN,ANTON.BETON…etc!?
    „RENUMITII”vin la FURAT !! CLAR.

  2. “În Noiembrie 2014, atât eu cât şi dumneavoastră am fost alături de Dreapta, am luptat împreună pentru a aduce candidatul Dreptei la Putere şi, fiind uniţi, am reuşit.” Asa e dom’ primar…. Si io l-am votat pe Klaus ! C-am zis ca e Neamt si astia-s cinstiti si corecti si punctuali si…. Odata, cand spuneai Neamt, ridicai si palaria cu respect ! Azi insa…. M-am inselat, asa cum au facut-o milioane, care l-au votat pe sas, c-au crezut ca va fi AS ! IN NICI UN CAZ, N-AM VOTAT LIBERALII !!! DOAMNE FERESTE S-O FAC ! LA FEL VA VOR SPUNE MULTI…. NU VA-MBATATI CU APA DE LA IZVORUL MINUNILOR, CA-I DIJABA. Decat galbenul frunzelor ofilite, prefer rosul sangelui vulcanic la primarie. Mai aveti aproape-un an ca sa dovediti, impreuna cu colegii, ca faceti ceva, barem aici pe plan local…. De nu…..Ionel, va face cartile si la anu’ ! Ghinion ??

Lasă un răspuns