Mesagerul: Ipoteză de rocadă PNL-PSD pentru postul de director DSP

În legătură cu situația conducerii Direcției de Sănătate Publică Neamț, după anunțul intempestiv al ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, privind demiterea lui Radu Firăstrău, jurnaliștii de la Mesagerul de Neamț menționează mai multe scenarii — cel mai interesant fiind posibilitatea unei rocade politice între PNL și PSD, în urma căreia social-democrații ar urma să preia postul de director al DSP, iar liberalii să primească, la schimb, o funcție echivalentă.

Publicația notează și ipoteza că ministrul s-ar fi răzgândit după declarația privind refuzul de avizare, realizând că vorbise despre un document care, în realitate, nu exista în forma finală, ceea ce a creat o situație stânjenitoare la nivel de comunicare publică.

Președintele PNL Neamț, Laurențiu Leoreanu, a declarat că liberalii sunt încă „în discuții” și nu au luat o decizie finală, promițând o nominalizare clară în zilele următoare. De partea cealaltă, liderul PSD Neamț, Daniel Harpa, s-a distanțat de subiect, afirmând că decizia aparține exclusiv ministrului Sănătății, nu partidelor sau Consiliului Județean.

Comparând tonul celor două declarații, Mesagerul remarcă o lipsă de sincronizare în comunicarea coaliției și lasă să se înțeleagă că negocierile politice pentru postul de director DSP nu sunt nici închise, nici lipsite de mize.

Context: un scandal început pe Facebook

În ultimele săptămâni, cazul DSP Neamț a fost în centrul mai multor controverse publice, după ce ministrul Rogobete a anunțat demiterea lui Radu Firăstrău pe Facebook, invocând „schițe de lucru” refuzate, deși acestea fuseseră agreate inclusiv de conducerea Consiliului Județean (detalii aici).

În replică, directorul demis a spus că nu a existat niciun act oficial care să justifice anunțul, acuzând modul în care Ministerul Sănătății a ales să comunice public decizia „noaptea, ca hoții, pe Facebook” (articol complet aici).

Tot în același context, Vestea.net a întrebat de ce președintele CJ Neamț, Daniel Harpa, refuză să facă publice înregistrările celor două ședințe privind proiectul de radioterapie, în care au fost discutate și chestiuni care țin de rolul DSP în avizarea proiectului (detalii aici).

Iar aici apare o observație esențială:
deși Harpa putea clarifica foarte simplu situația dacă făcea publice acele înregistrări, nu a făcut-o.
Și dincolo de ipotezele vehiculate prin târg (așa se întâmplă când instituțiile nu comunică pe subiecte importante, ci doar pe teme de tip Scânteia), dacă funcția ajunge în cele din urmă la PSD, atunci totul capătă un sens cât se poate de clar.

D.V.