Medicii reținuți pentru mită, lefuri nete de câte 4000 de euro!

Circa 4000 de euro, net, în mână – aceasta a fost leafa încasată de către fiecare din cei 5 medici ortopezi reținuți marți seara (5 martie 2019) într-un dosar în care capetele principale de acuzație sunt de luare de mită și de fals. Cifrele respective, evident în lei, sunt trecute în statele de plată ale Spitalului Județean Neamț, au precizat surse neoficiale.

Cei 5 medici – Florică Guțu, Ghenadie Bucătaru, Grigore Berea, Constantin Nanu si Gheorghe Borș – au avut venituri nete salariale de 15.000 – 16.000 lei la care s-au adăugat și indemnizațiile din gărzi, de circa 3.000 lei pentru fiecare. Practic au plecat acasă, după o lună de muncă, cu câte 18.000 lei (sau mai bine), adică echivalentul a circa 4.000 euro. Subliniem, este vorba despre salariul net.

Medicii reținuți pentru mită, lefuri nete de câte 4000 de euro!

Reamintim că la Spitalul Județean Neamț, medicii au fost principalii beneficiari ai creșterilor salariale acordate de guvernanți, media lefurilor acestora fiind undeva la 12.000-14.000 lei, net (salariu plus gărzi).

Există medici care câștigă și mai bine decât cei de la Ortopedie și e vorba mai ales de cei din așa-numitele secții speciale, unde sporurile sunt mai mari decât în restul Spitalului. În topul veniturilor sunt cei de pe secțiile ATI, UPU, Medicină Legală, ultimii ajungând la lefuri și de 22.000 lei.

Cititi si: 5 din cei 7 medici de la Ortopedia Spitalului Județean, duși cu Jandarmii la audieri la Parchet! Descindere procurori plus DGA
Cei 5 medici de la Ortopedie au fost REȚINUȚI pentru 24 de ore! Directorul Spitalului: „Este o situație de criză, nemaiîntâlnită!”
Directorul Spitalului: „Scenariul cel mai negru e cu închiderea Secției de Ortopedie!”

Reamintim că medicii respectivi ar fi cercetați și reținuți pentru mită și fals, mai exact în legătură cu emiterea unor certificate medicale măsluite folosite apoi de „clienți” pentru ob’inerea de pensii de boală.

 

D.V.

Comentarii Facebook

One thought on “Medicii reținuți pentru mită, lefuri nete de câte 4000 de euro!

  1. Oricum e o actiune tardiva care ar fi trebuit sa aiba loc acum 20 de ani.Nu a avut loc tot datorita incompetentei si coruptiei din Parchete,DNA,DIICOT,ANI,IPJ unde 90% din procurori se ascund prin birouri sa treaca timpul sa-si ia salariul colosal si pensia speciala.

    Aceasta” incompetenta”a produs daune de zeci de miliarde euro noua cetatenilor.Asta e motivul pentru care aceasta tara este praf si pulbere fara infrastructura fara spitale,fara nimic.

    Asta arata ca masura de a creste salariile aberant fara ca inainte sa se faca o curatenie in sistem a fost o masura absolut tembela.

    Asta se intimpla in toata administratia de stat.Si in justitie e la fel.Oameni corupti si analfabeti angajati pe pile si relatii au beneficiat de aceste cresteri aberante desi pentru ei veniturile principale veneau din spaga si trafic de influenta.

    La fel si in spitale unde sute de mii de tigani si nu numai au obtinut tot felul de certificate de handicap/pensionari anticipate de la nenorociti de doctori pe spaga.O bataie de joc.

    Miliarde de euro au fost platite de noi cei care platim taxe si impozite acestor paraziti datorita coruptiei catastrofale din sistemul medical.

    Acesti nenorociti ar trebui sa fie bagati pe viata in puscarie si pusi sa plateasca toate aceste falsuri care au produs/produc daune colosale.

Lasă un răspuns