Medic de la Spitalul Roman prins în flagrant cu MITĂ!


Un medic de la Spitalul Municipal Roman a fost prins în flagrant primind mită, anunță DGA printr-un comunicat în care nu face public numele respectivului.

„În data de 24.09.2019, ca urmare a unei sesizări primite la Call-Center  Anticorupție a Direcției Generale Anticorupție – 0800.806.806,  ofițeri de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Neamț, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au organizat și realizat prinderea în flagrant a unui medic, după ce a primit o sumă de bani de la aparținătorul unui pacient, în urma unei intervenții chirurgicale.
După realizarea acțiunii de prindere în flagrant, inculpatul a fost condus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, iar față de acesta a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită”, menționează comunicatul respectiv.

În cauză, s-a beneficiat de sprijinul S.O.S. Neamț și Centrului Operațional 1 Iași.

V.N.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns