Măsluirea istoriei sau coada de topor…

Să lauzi pentru câștigarea unui proces de azi cu miză Cheile Bicazului pe o fostă prefectă (în mandatul căreia a fost pierdut procesul inițial; care a ignorat public subiectul de te face să te gândești la non-combat; care nu a vorbit în nicio conferință de presă de procesul inițial; care nu a reprezentat, personal, Prefectura la niciun termen) este o teorie atât de „măreață” încât, pe aceeași logică a măsluirii (fake-news cică i se zice acum), românii

– ar trebui să-l declare eroul al Ardealului pe Horty (care a sfâșiat parte a acestui teritoriu prin Diktatul de la Viena);
– ar trebui să mulțumească lui Stalin și Ribbentrop pentru raptul Bucovinei.

O asemenea „violare” a adevărului istoric poate avea drept cauză (în afară de posibila referire la „patologic”), obsesia cuiva de a impune în prim-planul imaginii politico-administrative din Neamț un anume personaj. Și dacă nu mai e să fie prefect, ar putea fi primar pentru un partid care măsoară – și tot măsoară – candidați de candidați?

Dacă ar trăi azi Caragiale și ar scrie din nou, „O scrisoare perdută” (inspirată de realități, moftangii și mimoze de la Piatra Neamț) ar fi minciună pe lângă ce i-ar putea ieși acum de sub pana sa.

 

D.V.

 

 

 

 

Comentarii Facebook

2 thoughts on “Măsluirea istoriei sau coada de topor…

  1. Este adevarat ca fosta prefecta si presedintele CJ nu au niciun merit in castigarea procesului, dar nici actualul prefect nu are, de asemenea, nicio contributie!Adevarul e ca procesul s-a pierdut , initial, ca urmare a inabilitatii (ca sa nu spun altfel) primarului de la Bicaz-Chei care a crezut ca se poate apara trimitand in instanta secretarul comunei …Dupa ce s-a angajat un avocat, lucrurile au intrat in normal si, de fapt, avocata a salvat granita judetului…

Lasă un răspuns