Marius Neculai: „Trebuie să investim în copiii cu potențial”


Cu două zile înainte de alegerile pentru Primăria Roman, candidatul PSD Marius Neculai a făcut un sumar al proiectelor pe care le consideră cu adevărat importante pentru întregul oraș și pe care dorește să le implementeze odată ajuns în funcție. „Cred că a venit momentul să ne aplecăm asupra proiectelor și investițiilor de care romașcanii au cu adevărat nevoie. Sunt lucruri realizabile, iar Romanul are nevoie de investiții de impact. Sunt multe zone din oraș care au rămas în urmă și este neapărată nevoie ca acest decalaj să fie înlăturat”, a punctat Neculai.
În acest context, social-democratul a vorbit atât despre proiectele ce vizează Spitalul Municipal de Urgență Roman, cât și despre investițiile în școli, parcuri și locuri de joacă pentru cei mici. Totodată, acesta a pus accent pe faptul că o importanță deosebită trebuie acordată tinerei generații și mai cu seamă acelor copii cu potențial, dar lipsiți de posibilități materiale.
Valorile nu se nasc în vile sau palate, ci în cartierele mărginașe ale orașelor. De aceea, consider că este extrem de important să acordăm atenția cuvenită investițiilor care să vină în beneficiul copiilor înzestrați cu talent, dar ale căror familii au posibilități materiale limitate. De aceea, mă gândesc să dotez școlile cu instrumente muzicale, pentru ca toți copiii să aibă șansa de a-și cultiva talentul. Sunt multe alte lucruri pe care, odată ajuns la conducerea primăriei, vreau să le aplic, pentru ca lucrurile să meargă din ce în ce mai bine”, a conchis Marius Neculai.

Alex SÎRBU / ADV.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns