Marius Neculai (PSD): Vrem o piață ca afară!


Sub această deviză, candidatul social-democrat pentru Primăria Roman la alegerile din 11 iunie vine cu o serie de propuneri pentru modernizarea obiectivului de unde mii de romașcani își fac aprovizionarea.
Vreau o piață ca afară! Fiecare dintre noi mergem la piaţă pentru a pune pe masă produse proaspete, ecologice, romaneşti şi convenabile. Pentru aceasta avem nevoie de o piaţă revitalizată, curată, o emblemă a oraşului. Acest lucru se poate face prin înlocuirea tarabelor cu o structură de promenadă comercială, adică mici magazine specializate, cochete, racordate la utilităţi, pe o structură p+1. La etaj vom oferi spaţii pentru tinerii antreprenori, proiecte start-up sau condiţii de cazare pentru comercianţii care vin de departe. Parcarea etajată ar trebui mutată pentru că a fost amplasată peste o magistrală de apă care nu a apărut peste noapte, exista acolo de mulţi ani şi autorităţile erau obligate să ştie de prezența ei. În plus, parcarea stă mai mult goală, şoferii o ocolesc, iar amortizarea investiţiei devine imposibilă”, precizează Marius Neculai.
Totodată, acesta punctează și necesitatea înființării unei zone în care să fie depozitate fructele și legumele, lucru pe care l-a aflat în urma discuțiilor pe care le-a avut atât cu producătorii, cât și cu mai mulți comercianți. În același timp, social democratul spune că, odată ajuns în fruntea primăriei, are în vedere montarea unor camere de supraveghere video, care să vegheze atât la siguranța comercianților, cât și la cea a cumpărătorilor.
În această locaţie, dar şi în altele din zonă, gândim un proiect care prevede construirea unor spaţii destinate producătorilor locali. Vom crea câte o zonă pentru fiecare comună şi în felul acesta cei din zona Roman vor fi promovaţi. Cu toţii apreciem usturoiul de Răchiteni, împletiturile de Barticesti, andivele de Gherăiesti, roșiile din serele lipoveneşti… După discuţiile cu producătorii şi comercianţii din piaţă, s-a ajuns la concluzia că ne lipseşte o zonă de depozitare legume şi fructe – un depozit subteran şi o parcare aferentă. De asemenea, vom monta camere de supraveghere care să acopere întreaga suprafaţă a pieţei, cu monitorizare non-stop și vom moderiza Hala Centrală, clădire ce a fost construită după un proiect al lui Gustav Eiffel, dar și potcoava care trebuie să devină o alee de promenadă comercială unicat in România. În calitate de primar al municipiului nostru, îmi doresc ca Piața Centrală să devină un simbol al orașului Roman, târg renumit încă din perioada medievală și care poate să îsi facă un renume din aceasta”, mai spune Neculai.

Alex SÎRBU / ADV.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns