Marius Irimia (USR): „Candidatura mea nu este un moft!”

Determinare – acesta este mesajul pe care l-a transmis astăzi candidatul USR, Marius Irimia, pentru funcția de primar de Piatra Neamț în conferința de presă care a avut loc la Curtea Domnească, fix în fața instituției pe care acesta dorește să o conducă după alegerile locale.

<<Mă bucur că sunt candidatul alianței USR-PLUS la Piatra Neamț. Este o dovadă de încredere și o mare responsabilitate pe care o voi onora. Așa cum voi onora fiecare vot acordat de cetățeni! Pentru mine, Marius Irimia, candidatura aceasta nu este un moft, nu este nici o joacă politică, nu este o candidatură de dragul de a candida. Este o candidatură asumată pentru un municipiu care are nevoie de o resetare. Să încetăm să ne mai ascundem după datorii și să începem găsirea unor soluții reale, viabile, care vor duce la o dezvoltare sănătoasă a municipiului Piatra Neamț>>,a punctat Marius Irimia.

<<Eu, Marius Irimia, am intrat în această competiție deoarece cred că conducerea Primăriei Piatra Neamt și-a uitat scopul pentru care ea există acela de a-i mulțumi pe pietreni. Pietrenii nu sunt mulțumiți de ceea ce face actuala conducere a Primăriei! V-o spun ca locuitor al municipiului Piatra-Neamț, v-o spun ca pietrean care a primit musafiri în Piatra-Neamț și au plecat dezamăgiți de ceeace le oferă orașul.  Este un motiv pentru care, Noi, alianța USR-Plus vedem turismul ca pe o reală posibilitate de dezvoltare a orașului. De exemplu, pentru dealul Cozla avem planuri și soluții ca acolo să creăm un adevărat pol turistic, o zonă unde pietrenii și turiștii care aleg să ne viziteze orașul să poată petrece cel puțin o zi explorând zona. De asemenea, avem soluții turistice și pentru alte zone cum ar fi: lacurile Bâtca Doamnei și Reconstrucția, situl arheologic Bâtca Doamnei, dealurile Pietricica și Cârlomanu. Avem soluții să facem din orașul Piatra-Neamț o adevărată zonă turistică, de interes național>>, a mai spus cel care este vârful de lance al Alianței USR-Plus în bătălia pentru administrația publică pietreană.

37 de ani, căsătorit, inginer silvic, angajat la Administrația Parcului Vânători Neamț – acestea ar fi câteva repere biografice ale lui Irimia.

Candidatul de primar de la Piatra Neamț a fost doar o secvență din conferința de presă de astăzi dedicată prezentării și a candidatului pentru funcția de reședinte CJ Neamț (Florin Zaharia) și a unor candidați din listele pentru CL Piatra Neamț și CJ Neamț.

Maestru de ceremonie a fost deputatul Iulian Bulai, președintele USR Neamț și, de asemenea, un scurt cuvânt a spus și Radu Samson, candidatul pentru funcția de primar de la Roman care, printre altele, a amintit și de „dictatura liberală” din repectivul municipiu dar și despre Lucian Micu, cel care a fost declarat incompatibil de ANI, confirmat în această postură neonorantă de instanțe dar care nu este demis – așa cum spune legea de Prefectură.

Iulian Bulai a anunțat că Alianța USR-Plus va depune liste de candidați în 60 de UAT-uri din Neamț (total 83 plus CJ).

 

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns