Marius Coșerariu, mândria Poliției Neamț


Polițistul – poet Mihai (Marius) Coșerariu, sau Godină de Neamț, așa cum este el cunoscut de majoritatea oamenilor, este omul cu care Inspectoratul de Poliție al județului Neamț se mândrește în mod deosebit. Într-un buletin informativ remis de responsabilii Poliției Neamț, sunt trecute în revistă principalele realizări ale celui care a trecut dincolo de uniforma de om al legii, ajungând prin muzică și poezie la sufletele nemțenilor și românilor de pretutindeni.
Mihai Coșerariu este poliţistul care s-a implicat în formarea și cultivarea spiritului tradițional românesc, în rândul elevilor și a comunității locale. Este ajutor de șef de post al Postul de Poliție Dămuc, judeţul Neamţ, însă dincolo de uniforma de poliţist, dăruieşte din experienţa şi înţelepciunea sa de viaţă, din dragostea pentru frumos, cultură şi tradiţiile noastre, transmite aceste valori şi creează punţi de legătură între generaţii. El este cofondatorul Asociației Culturale „Eu cred”, prin care a reușit să închege o comunitate de artiști amatori, formând grupuri de copii şi adulți, cu care a călătorit în țară, perpetuând dragostea și dorul de folclorul românesc. Cu aceștia, a participat la mai multe concursuri de folclor, iar în anul 2016 grupul coordonat de polițistul nemțean a câștigat marele trofeu al Festivalului Național „Dor de folk” de la Brașov. „Colegul nostru este organizatorul Festivalului Național de Creație și Interpretare „Dăm folk”, aflat la cea de-a doua ediție anul acesta. Polițistul s-a remarcat și în rândul liricilor, fiind autorul a trei volume de poezie: „Să gonești fiara din suflet”, „Așa sunt eu” și „Dincolo de suflet”. În decembrie 2016, la Casa Memorială Calistrat Hogaș din Piatra Neamț, a avut loc lansarea volumului său de versuri „Dincolo de suflet”. În cadrul aceluiași eveniment, a avut loc și lansarea albumului „Colinde şi cântece de iarnă” al grupului de muzică folk „Eu cred” din Tașca, coordonat de Mihai Coșerariu. La această manifestare au fost invitate personalități importante ale culturii nemțene, scriitori, critici literari, dintre care amintim pe dr. Cristian Livescu – critic literar”, precizează conducerea IPJ Neamț.
Polițistul, poetul și cantautorul nemțean, Mihai Marius Coșerariu, la cea dea treia lansare, a avut același succes ca și la cele precedente, croindu-și drumul spre succes, alături de nume deja consacrate. „…Versurile și poeziile lui Marius vor fi lecturate de mulți, citite de mulți, vor fi admirate sau mai puțin admirate deoarece ele au și o notă foarte caustică, de satiră teribilă la adresa societății de astăzi, ceea ce este un adevăr incontestabil. Totuși, mesajul este unul sincer, care vine de la suflet și merge către suflet. Problemele sale, de multe ori, devin rugăciune, cum de altfel cântecele sale devin rugăciune. «Dincolo de suflet» este un «S.O.S. al poeziei noastre» și un exercițiu de tandrețe și grație ca semn al gratitudinii, muncii sale”, aprecia preotul și poetul Dorin Ploşcaru, prezent la unul dintre evenimente.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns