Marius Copil a fost eliminat de Wawrinka la Australian Open

marius copil 

Românul Marius Copil a jucat bine în partida cu elveţianul Stanislas Wawrinka, dar tot a pierdut în trei seturi şi astfel parcursul său la Australian Open s-a oprit în turul doi. 

Joi, românul Marius Copil a evoluat în turul doi al turneului masculin de la Australian Open. El l-a întâlnit în această fază pe al 4-lea favorit al turneului, elveţianul Stanislas Wawrinka. Jucătorul din Elveţia este câştigatorul de anul trecut de la Australian Open. În clasamentul ATP elveţianul ocupă locul 4, în timp ce românul e abia pe locul 194. În aceste condiţii nimeni nu îi dădea vreo şansă românului în această partidă. El însă a jucat bine în Australia, a trecut de trei tururi de calificare, iar în primul tur l-a învins uşor în trei seturi pe spaniolul Pablo Andujar, jucător aflat pe locul 43 în clasamentul ATP. Normal că acum cu Stanislas Wawrinka era mult mai greu. Însă Marius Copil a jucat foarte bine în primul set. Serviciul i-a funcţionat excelent şi nu a oferit nici o minge de break adversarului. Mai mult, românul a fost cel care a ratat trei mingi de break. Cum nici unul nu a reuşit break-ul s-a ajuns în tie-break unde elveţianul s-a impus cu 7-4. La acest meci, unul dintre cele mai sigure ponturi la pariuri ar fi fost peste 9,5 game-uri în primul set. Se ştie că amândoi servesc puternic şi nu e uşor să faci break. 

În setul doi românul nu a început prea bine şi a pierdut serviciul destul de repede. Însă nu a renunţat, iar în game-ul opt a realizat break-ul şi a egalat la 4-4. Apoi amândoi au servit foarte bine şi s-a ajuns iarăşi în tie-break. Aici Marius a avut 4-3 cu mini-break, dar apoi a pierdut două puncte pe propriul serviciu şi astfel Wawrinka a câştigat tie-break-ul cu tot cu 7-4. În setul trei cei doi au mers cap la cap până în game-ul opt când elveţianul a făcut break-ul şi apoi a câştigat setul cu 6-3. Românul a avut două şanse consecutive de break în game-ul cinci, dar le-a ratat. În acest meci Marius Copil a reuşit 17 aşi, iar la unul viteza mingii a fost de 242km/h. Este până în acest moment cel mai rapid seriviciu de la Australian Open.   

Pentru Marius Copil, turul doi de la Australian Open este cea mai bună performanţă reuşită la un turneu de Grand Slam. El va primi pentru acest rezultat 60 de mii de dolari australieni, iar cu punctele câştigate va face un salt important în clasamentul ATP. 

Tot joi au mai jucat la Australian Open alţi trei români, însă în turneele de dublu. În turneul de dublu masculin, românul Horia Tecău şi olandezul Jean Julien Rojer s-au calificat fără probleme în turul doi după ce au învins în două seturi perechea formată din Berankis şi Haider-Maurer. Pentru Tecău şi Rojer va fi mai greu în turul doi cu australienii Guccione si Hewitt. În turneul de dublu feminin, românca Irina Camelia Begu şi spaniola Laura Arruabarrena Vecino au trecut în trei seturi de chinezoaicele Yang şi Yu Ye. În schimb Ioana Raluca Olaru şi germanca Tatjana Maria au fost eliminate în două seturi de perechea formată din Safarova şi Mattek-Sands.

Lasă un răspuns