Marcoci, vizitat de vulpe! „Jandarmii mi-au spus să o fugăresc cu o mătură”

O vulpe adultă l-a vizitat în această noapte (joi, 18 august, pe la 0.30) pe Vlad Marcoci (fost prefect, fost președinte de CJ Neamț, fost deputat) . Vizita a fost surprinsă în două fotografii de unul dintre turiștii care se aflau la Pensiunea Panaghia pe care Marcoci o deține la Bicaz, la câteva sute de metri de baraj.
Martotul ocular a relatat pentru Vestea.net că vulpea a intrat prin restaurant, pe ușa care dă spre lac, că a ieșit de pe un hol de la un etaj spre o platformă și că s-a făcut nevăzută.

Contactat de redacție, Marcoci a confirmat episodul inedit, ba a și furnizat câteva detalii picante. „Eram cu niște clienți în restaurant, cu ușa larg deschisă cum stăm în această vreme. Vulptea a intrat, noi am văzut-o, ea s-a uitat la noi si s-a dus la ușa cealaltă, care dă spre casa scării. Câțiva din cei prezenți au urcat după ea și, unde a găsit o ușă deschisă, la etajul 2, a intrat în acel hol și de acolo pe platforma-pasarelă. pensiunea noastră este în pantă și acea pasarelă de la 2 ajunge la nivelul străzii. de acolo s-a făcut nevăzută”.

Marcoci a dat apoi câteva telefoane ca să se lămurească ce e de făcut în astfel de situații. „Am sunat un prieten, medic veterinar, să-l întreb ce trebuie să fac, care sunt procedurile. Acesta mi-a explicat că în perioadele în care vulpile vin spre clădiri locuite, spre oameni, nu e exclusă nici ipoteza bolii numită turbare. Așa am ajuns la concluzia că e bine să anunț autoritățile statului. Am sunat la 112. Dispecera m-a redirecționat la jandarmi. După ce le-am spus episodul mi-au zis că dacă mai apare să o fugărim cu o mătură. Că oricum nu e animal de dimensiuni mari și că oricum ei nu au echipă și pușcă de tranchilizare”, a declarat, ușor amuzat de situație, Vlad Marcoci.

Drept e că în baza intervenției jandarmilor (care, în cazul urșilor, ajung după ce animalele dispar și mai stau prin zonă 1-2 ceasuri și fac un proces de constatare că nu au găsit animalul), pensiunile de pe malul Lacului Bicaz pot fi vizitate nu doar de vulpi ci și de fiare mult mai periculoase.

Despre un exemplu elocvent din ultima vreme, puteți citi AICI – JANDARMII PĂCĂLIȚI DE URS, EPISODUL IZVORUL MUNTELUI. MISIUNEA S-A ÎNCHEIAT, URȘII NU AU FOST GĂSIȚI.

Așa că patronii ca Marcoci, din domeniul Horeca, nu au decât să facă o achiziție importantă: seturi de mături, pentru ei și pentru clienți, în caz că dau târcoale vulpile (turbate sau nu).

D.V.

 

2 thoughts on “Marcoci, vizitat de vulpe! „Jandarmii mi-au spus să o fugăresc cu o mătură”

  1. Si jandarmii ce trebuie sa mai faca? Poate vreti sa vina sa va duca gunoiul. Chiar nu aveti pic de bun simt !

  2. Serviciul de prindere a animalelor sălbatice ar tb infiintat pe lângă Direcțiile sanitar veterinare sau pe lângă Direcțiile silvice. Ce specializări au jandarmii in prinderea acestor animale?

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.