Mână criminală în cazul incendierii mașinii șefului de post de la Tămășeni


Aceasta este principala ipoteză în urma anchetei demarate după incidentul de ieri dimineață din fața postului de poliție din localitate. Autoturismul era parcat iar puțin după ora 04.00, profitând de lipsa agentului, persoane deocamdată neidentificate i-au dat foc. În urma evenimentului a ars o parte a motorului, bordul, instalaţia electrică, tapiţeria faţă, dar și anvelopele faţă.
Chiar dacă deocamdată nu se știe cine este autorul, e doar o chestiune de timp până când acesta va fi prins și tras la răspundere. O spune chiar păgubitul, agentul șef principal Ionuț-Dumitrel Firțescu, care are o bănuială destul de mare în ceea ce privește motivul pentru care mașina i-a fost incendiată.
La cât de mulți supărăm noi cu dosare și amenzi, e clar că sunt persoane care au fost deranjate. Avem și un cerc de suspecți iar cercetările sunt în plină desfășurare”, a declarat polițistul.
Până în urmă cu câțiva ani, în incinta postului de poliție din Tămășeni era amenajată și o locuință de serviciu, dar acum clădirea este compusă exclusiv din birourile în care își desfășoară activitatea oamenii legii.

Alex SÎRBU