Mai rar aşa ceva: EŞARFA TRICOLORĂ DE PRIMAR PESTE IA TRADIŢIONALĂ

Personajul din fotografia de mai sus este nimeni altul decât Daniel Lozonschi, primarul comunei Brusturi, care a ţinut să fie şi el asortat cu spiritual şi specificul unei acţiuni organizată duminică în această localitate.

Lozonschi a urcat pe scenă – împreună cu preoţii comunei, cu oficialităţile judeţene prezente, cu consilierii locali – şi a declarant deschisă „Manifestarea cultural-artistică TRADIŢII ŞI MEŞTEŞUGURI, mărturii ale identităţii săteşti”, purtând semnul distinctive al primarilor, esarfa tricolor, peste o frumoasă ie tradiţională. Şi a stat aşa costumat pe tot parcursul episodului de deschidere, inclusive atunci când, având-o ca “asistentă” pe prezentatoarea Talida Cozma, a oferit diplome de recunoştinţă unor concetăţeni.

După ce s-a consumat partea oficială a programului, primarul Lozonschi a renunţat la eşarfă dar nu şi la ia de pe el. Aşa s-a şi prins într-o horă tradiţională în timp ce pe scenă cânta cu foc tânăra interpretă Daiana Vinca.

Lozonschi nu e primul demnitar din Neamţ care îmbracă un element din costumul popular. Au mai apărut la diverse evenimente, astfel îmbrăcaţi şi alţi primari (Daniela Ursache de la Taşca sau Vasile Puică de la Borleşti, de Ziua Internaţională a Iei) sau chiar preşedintele Consiliului Judeţean (la Ziua României).

Dar e primul primar din Neamţ – după ştiinţa noastră – care alături de IE a avut şi eşarfa tricolor, semnul distinctiv al edililor locali.
Nu e însă primul din România care face aşa ceva, fotoreporterul Vestea surprinzând, în urmă cu câteva săptămâni, la un eveniment similar din judeţul Maramureş, pe primarul oraşului Şomcuta Mare.

Şi dacă tot a avut ocazia să vadă, în premieră la Neamţ şi pentru ea, îmbinarea eşarfă – ie, Talida Cozma (care a fost şi prezentatoare la eveniment dar este cunoscută şi ca moderator TV, colaborator al Centrului pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare dar şi pentru pasiunea pentru domeniul fashion) a remarcat şi ea ţinuta primarului. <<Apreciez inițiativa primarului Daniel Lozonschi, de a ieși din tiparele fashion cu care ne au obișnuit oficialitățile la zilele aniversare ale comunelor. Alegerea unei ii autentice, mi se pare foarte inspirata, ținând cont ca vorbim de un eveniment intitulat „Tradiții și Meșteșuguri”, organizat în inima satului românesc. De altfel, IA romanesca a devenit un punct de reper și un izvor de inspirație în moda națională și internațională>>, a punctat Talida Cozma.

D.V.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns