Magia funcției! Concurs de numărat scamele lui Adrian Niță!

Confirmarea semi-oficială a informațiilor difuzate de presa locală (Vestea și Mesagerul) că Adrian Niță va fi noul prefect PSD de la Neamț i-a adus respectivului tradiționalul sistem de osanale și bezele de la colegii actuali de muncă (CJ Neamț), de la colegii de la partid (PSD Neamț) dar și de la membrii sau simpatizanții altor forțe politice.

Ultimele două zile din CJ au fost un adevărat concurs  de numărat scame. Angajații ai CJ, activiști PSD (aflați prin instituție cu treburi administrative, firește) nu s-au zgârcit în a-l felicita pe Niță pentru noua funcție pe care o va ocupa și, cam la pachet, să-i spună că o merită, că e un băiat de treabă, că ei erau convinși de calitățile lui.

Sursele Vestea nu au precizat dacă Niță a primit astfel de solicitări și de la Daniela Soroceanu (actualmente secretar al județului, anterior Prefect, în subordinea căreia a și lucrat Niță la cancelaria Prefectului până ce a preferat să fie angajat la CJ). În schimb, aceleași surse au menționat că Niță a răspuns la aceste felicitări și aprecieri cu „mulțumesc”-ul de rigoare și cu o anume prudență: „Ați văzut ceva publicat în Monitorul Oficial?”.

Ba unii apropiați ai viitorului prefect spun – informație pentru care nu băgăm mâna în foc – că însuși Niță ar fi concluzionat mucalit „Doamne, dar ce mă felicită toți, așa, dezinteresat, de parcă până acum ne beam cafelele împreună și ne sunam mereu de sărbători… Nici nu știam cât sunt de iubit…”.

Cert este că în actualul context, cât de curând (poate chiar luni) este așteptată Hotărârea de Guvern care să-l mute pe Adrian Niță, în interiorul aceleeași clădiri, de la subsolul unde are acum biroul la CJ la etajul unde funcționează Prefectura.
Cu siguranță că deja sunt creionate și scenarii pentru noii membri ai Cancelariei Prefectului. Rămâne de văzut dacă Niță va accepta – așa cum se șoptește prin CJ – să îi ia cu el la Prefectură și pe unii dintre fidelii mărcii Soroceanu (poate un fin de cununie, poate un soț de directoare de școală, poate pe altcineva) sau va reuși să demonstreze că e prefect pe bune, nu un produs din inventarul unui teatru de păpuși…
Nu e exclus ca numirea lui Niță să fie (re)văzută ca o oportunitate și de unii atârnători care și-ar dori, poate, un nou episod de „șofer la Prefectură prin transfer de la Troleibuzul”. Ține doar de noul prefect cât va dori să-și șifoneze sacoul noii funcții (administrativ, penal, moral) în beneficiul unor tentacule de partid, de grup, private.

Daniel VINCA

 

One thought on “Magia funcției! Concurs de numărat scamele lui Adrian Niță!

  1. ,,Ține doar de noul prefect cât va dori să-și șifoneze sacoul noii funcții,, Ce sa-si mai sifoneze oameni buni , ca este pliuri peste tot acest traseist , oportunist notoriu !

Lasă un răspuns