Luminița Vîrlan, încondeiată de ANI, nu pentru că a luat, ci pentru că a dat!

Fostul viceprimar de Piatra Neamț, Luminița Vîrlan a fost declarată astăzi în conflict de interese administrativ pentru c ar fi votat 2 proiecte de hotărâri în care beneficiar al unor finanțări nerambursabile era un ONG cu care aceasta avea un contract de comodat.
Interesant e că prin acel contract de comodat nu primea Luminița Vîrlan ceva de la acel ONG ci, exact invers!, ea oferea drept de folosință gratuită într-un spațiu (pentru sediul social) al cărui co-proprietar era.

Sec și cumva eliptic, comunicatul ANI sună așa:

<<Comunicat ANI: VÎRLAN GEORGETA LUMINIȚA, fost Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamț, Județul Neamț

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de ales local, a votat în mod favorabil pentru adoptarea a două Hotărâri ale Consiliului Local din data de 24 aprilie 2018, respectiv din data de 31 august 2018, privind aprobarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Piatra Neamț, pentru activități nonprofit de interes local, pe anul 2018, sesiunea II, mai-august și sesiunea III, septembrie-decembrie.

Astfel, au fost încheiate ulterior 4 contracte de finanțare nerambursabilă între Primăria Piatra-Neamț și o asociație cu care persoana evaluată avea o relație de angajament (un contract de comodat încheiat în data de 18 iulie 2014, pe o perioadă de 5 ani).

Persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2011 şi cu dispozițiile art. 75, lit. b) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004>>.

Faptele din spatele comunicatului, relatate chiar de cea vizată sunt cam așa:

<Este vorba de un ONG, înființat în 2014, la care eram co-fondator și pentru că trebuia un sediu social am trecut acel apartament la care eu dețin 3/5. Practic, beneficiul asociației – nu al meu, ci al asociației respective! – a fost că la acel sediu primea corespondența, atât. În 2016, când am ajuns viceprimar, m-am retras și din calitatea de fondator dar și din cea de membru. Contractul de comodat expira în 2019 și mi s-a părut că nu ar fi în regulă să le cer foștilor colegi din acel ONG să-și mute, peste noapte, sediul, ar fi fost o operațiune birocratică cu schimbat documente la Judecătorie etc.
Dar eu din acel moment nu am mai avut nicio treabă cu acea asociație. Apoi, da, în 2018, deci la doi ani distanță, am votat acele proiecte pentru că eu nu mai eram în asociație. Nu am crezut nicio secundă că e vreo problemă de integritate atâta timp cât eu nu eram în asociație și pentru acel spațiu nu primeam niciun leu chirie ci, dimpotrivă, eu ofeream ceva gratuit. E ca și cum oferi ceva în dar sau de pomană și apoi ești sancționat>, spune Luminița Vîrlan.

Finanțările obținute de acea asociație de la CL Piatra Neamț sunt, în total, de vreo 11.000 lei (justificați cu documente care au trecut deja și prin filtrul Curții de Conturi). Adică o sumă totală cam cât ultima leafă de viceprimar încasată de profesoara Vîrlan la încheierea mandatului din administrația locală, dar care sumă (obținută pe acele proiecte) a trebuit justificată până la ultimul leu în decontările depuse la finanțator.

Cert este că, dincolo de ciudățeniile acestui caz, comparând momentul ultimului HCL cu data de azi când ANI a emis comunicatul, rezultă că de data asta ANI chiar s-a mișcat foarte-foarte repede (un an și un pic), în comparație cu cazuri similare (ba cu mize financiare mai mari și cu demnitari care beneficiau de ceva de la un ONG, nu că ofereau ei) unde astfel de anchete durează chiar și 3 ani sau mai mult.

Luminița Vîrlan a mai declarat pentru Vestea că va ataca în instanța de Contencios acest act administrativ. Și nu atât pentru interdicția conexă de a mai ocupa funcții publice alese (ea neavând în acest moment niciun proiect politic în acest sens) ci ca un exercițiu onest de a-și apăra reputația.

Daniel VINCA

Lasă un răspuns