Luminița Moscalu, între catalog și vot+amendamente+interpelări

moscalu
Consilier local de Piatra Neamț ales din rândurile PNL, Luminița Moscalu are o declarație de avere cât se poate de comună. Cu excepția unui apartament în Piatra Neamț și a unei mașini fabricată în 2015, dar și a lefurilor de profesor încasate de soții Moscalu – însumând aproape 94 mii lei – respectiva declarație de avere este „albă”.
crop-avere-moscalu
Palmaresul alesului local pietrean este, însă, cu mult mai bogat în activitatea de cadru didactic pe care o desfășoară zi de zi, în calitate de profesor la Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra Neamț, instituție pe care a și condus-o mai multă vreme.
Luminița Moscalu s-a remarcat îndeosebi pentru implicarea activă pe care a avut-o în atragerea de fonduri europene destinate dezvoltării școlii. Menționăm doar câteva – câștigarea unui proiect Comenius și a unui alt proiect Leonardo da Vinci, însă cel mai important s-a intitulat „ Competențe digitale și antreprenoriale în formarea artistică inițială”. De acest ultim proiect s-au bucurat 40 de elevi, care au participat la diferite cursuri în Spania și Portugalia, pe durata a trei săptămâni. Eforturile Luminiței Moscalu și a echipei alături de care a lucrat au adus în județ zeci de mii de euro pentru educație.

Alex SÎRBU

N.B.: Vestea continuă să vă prezinte datele referitoare la declarațiile de avere ale aleșilor locali pietreni aferente anului fiscal încheiat, întocmai după cum sunt ele consemnate pe site-ul instituției.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns