Locatarii din cartierul Văleni, aprovizionați cu apă de pompieri


Autospeciale ale pompierilor distribuie la această oră apă potabilă pentru locuitorii din cartierul pietrean Văleni 2. La această acțiune participă și prefectul Vasile Panaite, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, dar și șeful ISU Neamț, lt. col. Ciprian Mitrea. Șapte tone de apă urmează să ajungă din autocisterna militarilor în casele oamenilor.

Cum județul Neamț este sub avertizare cod galben de caniculă, iar mâine va intra sub cod portocaliu, această măsură este mai mult decât necesară. Asta, în condițiile în care în cartierul respectiv sunt foarte multe locuințe cu datorii la compania furnizoare de apă, care au fost debranșate, în vreme ce altele au fost deconectate pentru că s-au legat ilegal la rețea.
În aceste zile cu temperaturi extreme este omenește să nu se țină cont că sunt locatari cu datorii. Toți trebuie să beneficieze de apa fără de care nu pot trăi”, a punctat prefectul Panaite.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

One thought on “Locatarii din cartierul Văleni, aprovizionați cu apă de pompieri

  1. Cei ce conduc judetul Neamt si orasul Piatra Neamt sa retina ca birocratia face mai mult rau decat indiferenta. In Valeni s-a realizat retea de apa acum 4-5 ani dar ca sa se poata cetateanul racorda a fost necesara obtinerea autorizatiei de construire chiar daca teava trecea la 30 de centimetri de gardul beneficiarului. Pt autorizatie a durat 4 LUNI !!!! cu spagi, mici atentii la primarie, la apaserv, ESTE O RUSINE ! Iar in Valeni , canalizare nu este cu toate ca este cartier al orasului Piatra Neamt. ORAS TURISTIC cum spune PINALTI si mana lui dreapta, actualul primar.

Lasă un răspuns