Limbaj de cocalar, poză de bombardier, noul director la firma Primăriei!

Administrația Carabelea face prima greșeală majoră și arată că – dincolo de promisiuni, meritocrație, principii, haștaguri cu NouaPiatra și alte teze majore enunțate în campanie – la loc de cinste rămâne în politica (și administrația) nemțeană prioritatea asigurării sinecurilor pentru personaje dubioase dar care trebuie răsplătite pentru lipitul afișelor sau transportarea bannerelor.

Rareș Alexandru se numește personajul care a câștigat concursul pentru funcția de director la Salubritas (firmă a Primăriei Piatra Neamț), după cum anunță TVM Neamt.

„CONCURS PE ȘEST LA SALUBRITAS. EL ESTE NOUL DIRECTOR!”, titrează sursa citată care, printre altele, precizează:

„De formatie profesor de educatie fizica, Rares Alexandru este cunoscut in PNL mai ales ca locotenent al ”gruparii Bîrjoveanu”, care a intrat in dizgratii si a fost destructurata la un moment dat, dupa repetate incercari de dezbinare si de acaparare a puterii in partid, scop in care era folosit si cel care acum a ajuns director sub administratia PNL din Piatra Neamt”.

În urmă cu vreo 2-3 ani, acest personaj se remarca drept un zelos executant al acelei grupări toxice și, în cel mai mizerabil limbaj de maidan ataca pe cei care îi erau indicați. În tirul epitetelor de cârciumă ordinară au intrat nu doar jurnaliștii care nu băteau din călcâie ci și politicieni de la PSD (erau în tabăra opusă), de la PMP (erau aliați dar Bogdan Gavrilescu îi spusese pe față lui Dragoș Chitic că nu vrea să mai audă de tabăra respectivă) și chiar de la PNL. Astfel, la momentul în care a fost un litigiu între conducerea județeană PNL și cea de la Piatra Neamț, cine ștergea pe jos cu actualul prefect George Lazăr (pe atunci vicepreședinte PNL Neamț) care-și „permitea” să ceară o atitudine rezonabilă și colegială? Rareș Alexandru!

Toate epitetele și invectivele cu care defila mândru acest personaj sinistru pentru Piatra Neamț (care ajunsese și la Cabinetul Primarului, și un fel de șef al Pieței Centrale, până ca aceasta să fie preluată de Urban) erau de cea mai joasă speță, ca replicile date de un derbedeu la cârciumă, și se asortau perfect cu imaginea de bombardier pusă chiar de el pe facebook (la bustul gol și cu damigeana în brațe).

Și este greu de înțeles ce anume poate recomanda un astfel de individ pentru funcția de director a unei societăți care aparține Primăriei și care are bugetul contruit în proporție de 95 la sută pe alocări de bani publici, de la bugetul municipiului Piatra Neamț.

TVM Neamț invocă faptul că acesta ar fi fost profesor de educație fizică. În unele medii din Piatra Neamț se spune că până să fie cooptat în respectiva grupare toxică și să fie răsplătit cu jobul de la Cabinet Primar, ar fi fost distribuitor al unui depozit engros.

La capitolul „ce îl recomandă” să fie vorba, poate, despre traficul de influență pe care îl făcea de la Cabinetul Primarului pentru ca anumite lucrări pentru care primea finanțare Publiserv în anii trecuți să fie subcontractate unei anumite firme private?

Vom reveni.

Daniel VINCA

 

One thought on “Limbaj de cocalar, poză de bombardier, noul director la firma Primăriei!

  1. Nimic nou….ce,asta va face ceva,in afara de sutit banii publici? Nu,sa fim seriosi. oricum,pe Carabelea nu il mai votez neam. Mai bine votez ursul din padure decat pe ametitul asta.

Lasă un răspuns