Liderul sindical Cănărău aruncă bomba spre Ministrul de Interne: „Şefi din Poliţie cu pensii uriaşe pe baza salariilor umflate ilegal!”

Mecanismul pensiilor uriaşe ale unor şefi din Poliţie este făcut public – într-o scrisoare deschisă adresată Ministrului Carmen Dan – de liderul sindical Ioan Cănărău de la Europol, care dezvăluie mecanismul imoral şi pe alocuri şi ilegal prin care unii dintre beneficiari au ajuns la venituri incredibile.
Cănărău îi explică Ministrului toată tehnica prin care oameni care ani (poate zeci de ani) nu au ieşit din birouri şi-au dat peste cap ZEN-ul în ultimele luni de activitate, lucrând şi noaptea şi în week-end, mărindu-şi astfel ultimele salarii realizate care au contat în stabilirea pensiei. Mai mult, Cănărău spune că sunt si cazuri în care aceste sporuri au fost încasate prin fraudă, fără ca respectivii să fi fost real la muncă.

Mai jos, integral, scrisoare deschisă a liderului de la Sindicatul Europol:

Sindicatul Europol Neamt
<<Stimata Doamna Ministru, Carmen Daniela Dan !

Ati precizat aseara la postul tv Antena 3 ca nu exista suspiciuni in privinta dosarelor de pensionare din acest an, ca s-a respectat legea si ca dosarele trec printr-un filtru de exigent. Sigur, asa este, s-au pensionat doar politistii care indeplineau conditiile legale .
Intentionat, insa, nu ati spus ca dintre acesti peste 7000 de politisti care s-au pensionat foarte multi cu functii de conducere si implicit cu salarii mari si-au umflat ilegal salariile brute majorate care au stat la baza modului de calcul al pensiilor.
Daca veti dispune verificari veti constata ca politisti care in toata cariera lor nu au lucrat nicio sambata sau duminica, inainte cu 6 luni de pensionare s-au imbulzit sa lucreze in astfel de zile, sau noaptea, pentru a primi sporurile aferente cu care sa fie ingrasat salariul brut majorat. Deasemenea, veti observa ca multi politisti apar doar scriptic ca efectuand serviciu noaptea, sambata sau dumunica, ca multi, multi sefi au fost planificati in servicii de comanda sau permanenta cu precadere la sfarsit de saptamana, pentru ca sporurile cuvenite sa mareasca salariul brut.
Sefii au planificat intentionat in servicii de comanda, continuitate, sambata, duminica, etc, in urma unor intelegeri mafiote, politistii care urmau sa se pensioneze. Mai simplu, unii dintre ei au furat din banii altor politisti care ar fi putut fi planificati in proportii egale in zilele pentru care se primesc sporuri.
Astfel, in spatiul public au aparut informatii cu sumele de bani primite de sefii pensionati, sume care la unii depaseau salariul net din ultima luna de serviciu si s-a format opinia ca politistii au pensii speciale, nesimtite.
Politistii au pensii militare, nu speciale, pensii meritate, primite in baza unei legi drepte, lege pe care ati compromis-o din nestiinta, din ignoranta si de ce nu, din complicitate.
Patronii de politisti sau vazut cu sacii in caruta iar dvs veti spune ca fraudarea de care vorbeam s-a facut legal.
Nu e deloc legala, doamna ministru, inselaciunea exista, la fel si abuzul in serviciu.
Sigur, nu veti dori ca politia romana sa fie expusa unui astfel de scandal public, veti prefera sa calcati in continuare pe mizeria ascunsa sub presuri, mizerie care se aduna inca si la un moment dat va ajunge pana in tavan. In acel moment veti fi nevoita sa puneti lacat Politiei Romane. Mult nu mai este pana atunci.
Doamna Minstru, in Politia Romana cine ajunge sef nu mai pleaca pana la pensie, calca pe cadavre numai sa ramana in functie !
Aici aveti nevoie de strategia reformatoare despre care v-am vorbit in Postul TF din Gara Burdujeni. E chiar sub nasul dvs, aveti jurisprudenta, daca-i pot zice asa. Exact ca la ultima reorganizare a Politiei Romane, printr-o hotarare de guvern politistii cu functii de conducere pot fi pusi la dispozitie un interval de timp pana se vor organiza concursuri la care sa poata participa orice politist, indiferent de gradul profesional, care sa indeplineasca conditii de studii, experienta, etc. Asta daca va pasa de siguranta cetateanului votant !
P.S. De ce aveti nevoie de consilieri care au plecat din minister ? De ce trebuie sa se pensioneze cineva ca sa poata fi numit consilierul dvs? Politistii in activitate nu pot avea si calitatea de consilier ?
Cine conduce ministerul, dvs sau cine stie ce lider de sindicat despre care ati spus ca a aruncat informatii inexacte, panicante, in spatiul public ? Mie mi s-a parut ca v-a fost frica sa-i pronuntati numele.
Canarau Ioan, presedinte>>.

V.N.

Comentarii Facebook

2 thoughts on “Liderul sindical Cănărău aruncă bomba spre Ministrul de Interne: „Şefi din Poliţie cu pensii uriaşe pe baza salariilor umflate ilegal!”

  1. Pensiile speciale sunt o spaga data de statul Mafiot acestor gunoaie corupte si incompetente care timp de 26 de ani i-au pazit si protejat pe cei care au devalizat aceasta tara.

    Este cea mai mare ofensa adusa cetatenilor acestei tari de catre mafiotii criminali care conduc aceasta tara.

    Daca nu eram o tara formata din 80% prosti gramada,milioane ar fi trebuit sa iasa in strada pentru a protesta.

    Nu a iesit nimeni.

  2. Din pacate va ramane doar sesizarea,realitate aceasta este mai ales in ultimii ani. Daca inainte sefii mergeau in teren acum nu se mai deranjeaza,eventual la un eveniment unde se lasa cu chiolhane altfel nu.Cine se va sesiza sa ia masuri?Nimeni,caci tot ei sant la comanda si nu-si vor scoate ochii.

Lasă un răspuns