Liberalul Obreja nu e decis dacă să-l demită sau nu pe directorul liberal Stroea! Directorul l-a protejat pe „proful de sex”

Mihai Obreja (inspectorul general de la ISJ) nu știe încă, în acest moment, dacă îl va demite sau nu pe directorul Liceului Roznov, Ioan Stroea.
La emisiunea Cafeaua de dimineață (în care Valentin Bălănescu a rezentat interviul-autodenunț în care Stroea a spus senin că știa de apucăturile profesorului care agresa sexual fetițe de 8 ani), Obreja a avut o intervenție pe două componente:
– fermă: ISJ nu tolerează astfel de derapaje, directorii nu trebuie să ascundă sub preș astfel de mizerii sub pretextul imaginii școlii. Și a amintit Obreja de directorul de la rediu cel care, pe 25 iunie, cum a aflat de un caz la Rediu cum a anunțat ISJ și Poliție.
– palidă, când a fost vorba de reacția punctuală a ISJ în ce-l privește pe Stroea (care, măcar la nivel de principiu ar putea fi acuzat de Omisiune de denunț, poate și de favorizarea infractorului). „Oricum îi expiră mandatul de director interimar pe data de 1 septembrie”, a spus Obreja ca și cum astfel de situații trebuie lăsate să se rezolve de la sine dacă tot e mandatul aproape de final.

Vestea l-a contactat la scurt timp pe „generalul” Obreja. Care a completat declarația de dimineață adăugând că deja la Roznov a început o anchetă administrativă și că totuși el va analiza dacă se impune sau nu demiterea directorului Stroea.

Care director – atenție! – adăugăm noi este acum și consilier local PNL (în mandatul trecut a fost ales local PSD). Generalul Obreja este, la rândul lui, activist al PNL Neamț.
E clar că acum Obreja se află într-o situație nu tocmai confortabilă. Cel pe care al trebui să-l demită IMEDIAT nu doar că a fost numit de el ca interimar ci este și coleg de partid.
Ca în orice partid serios, probabil se discută despre „sacrificiul” făcut de Stroea care, la scurt timp după ce se poza cu echipa PSD și cu prefectul PSD de atunci care tot descăleca în zonă, a preferat, fix înainte de alegerile locale, geaca galbenă. Deja Guvernul era PNL, Ministrul Învățământului era PNL, șeful ISJ era tot PNL.
Această schimbare politică i-a adus lui Stroea nu doar un loc eligibil pe lista de consilieri locali ci, la scurt timp, și funcția de director plin.

Rămâne de văzut cât va analiza Mihai Obreja situația de la Liceul Roznov. În cazul de la Liceul Leonida din Piatra Neamț, șeful ISJ a fost foarte ferm, din prima, după ce o directoare dăduse o declarație absolut nefericită și a anunțat public că i-a cerut demisia respectivei. În cazul de la Roznov ar fi mult mai ușor, Stroea fiind pus interimar. Adică, pe simetrie juridică, poate fi dat jos așa cum a fost pus, imediat, din pixul șefului ISJ.

D.V.

Lasă un răspuns