Liberalii nemţeni au anunţat azi că îl vor reclama pe prefectul Vlad Angheluţă la primul-ministru şi la şeful Ministerului Afacerilor Interne, considerând impardonabile acţiunile prin care „prefectul PSD” comite ingerinţe în activitatea politică a partidelor.
Co-preşedintele PNL Neamţ, Mugur Cozmanciuc şi şeful de campanie, senatorul Eugen Ţapu au făcut referire la o adresă prin care, sub pretextul că la Prefectură ar fi înregistrată o petiţie a unui cetăţean, Vlad Angheluţă cere PNL relaţii despre anumiţi aleşi judeţeni sau locali despre care în spaţiul public se ştie că sunt apropiaţi de PNL.
Adresa lui Angheluţă face referire la Ordonanţa 55/2014 (celebra Ordonanţă Dragnea sau a traseiştilor) iar unul din argumentele liderilor PNL este că respectivul act normativ a fost declarat NECONSTITUŢIONAL de Curtea Constituţională fapt care arată că, pentru a servi interesele PSD prefectul ar amesteca intenţionat legi valide cu cele invalidate.
„Presiuni politice ale PSD prin intermediul instituţiei Prefectului asupra membrilor PNL”, a acuzat Cozmanciuc care a avertizat că „această tentativă de presiune a Prefectului PSD asupra membrilor PNL nu va avea niciun rezultat”.
Subliniind că în fişa postului lui Angheluţă nu sunt prevederi care să-i dea dreptul să se amestece în viaţa internă a partidelor, Cozmanciuc a mai adăugat că „PNL solicită demisia prefectului Vlad Angheluţă”, precizând şi faptul că „PNL nu va da curs acestor solicitări care nu au acoperire legală”.
Senatorul Eugen Ţapu a adăugat că „toţi aleşii locali sau judeţeni PNL respectă legea” şi are şi o explicaţie interesantă pentru acest demers al Prefectului: „Tentativele anterioare ale domnului Arsene (N.R. – preşedintele PSD Neamţ) de a-l schimba din funcţie pe domnul primar Dragoş Chitic au fost sortite eşecului. Acum încearcă din nou, prin această manevră, fapt care arată încă o dată că prefectul PSD, Vlad Angheluţă, nu este independent politic aşa cum cere legea”.
Tot Ţapu a punctat faptul că acest demers ar avea loc acum pentru că în PSD „este o frică totală, un coşmar că vor pierde alegerile locale (…) după ce au văzut candidaţii anunţaţi deja de PNL”.
Senatorul liberal a întrebat retoric dacă „prefectul PSD Angheluţă” a făcut aceleaşi demersuri şi în ce priveşte pe unii aleşi locali despre care se ştie că, mai nou, ar fi trecut în tabăra PSD, „inclusiv pe cei declaraţi de ANI ca având anumite probleme”.
„Vom informa şi pe primul ministru şi pe Ministrul Afacerilor Interne despre această situaţie şi dacă tot are loc în această perioadă evaluarea prefecţilor, sperăm să fie analizat cum se cuvine şi cazul prefectului de Neamţ care este aservit total PSD”, a mai spus Ţapu care şi-a exprimat speranţa ca Angheluţă să fie demis.
Daniel VINCA