Liberalii cer prefectului DEMITEREA preşedintelui CJ Neamţ!

pnl (1)PNL Neamţ cere cu fermitate prefectului de Neamţ să o demită imediat pe Emilia Arcan din funcţia de preşedinte a Consiliului Judeţean Neamţ. Solicitarea a fost făcută în conferinţa de presă susţinută acum o oră de către preşedintele PNL Neamţ, deputatul Mugur Cozmanciuc şi senatorul Eugen Ţapu (care au avut un fundal viu asigurat din alţi lideri ai organizaţiei judeţene, prezenţi si ei la conferinţă).

pnl (3)Tonul acuzelor la adresa actualui şef de la CJ a fost dat de senatorul Ţapu: „Emilia Arcan, preşedinta Consiliului Judeţean Neamţ, care, am constatat, în ultima perioadă este mai preocupată de lumina reflectoarelor decât de a rezolva probleme stringente ale cetăţenilor din judeţul Neamţ şi aici mă refer la apă, criza apei din Piatra Neamţ şi zona metropolitană şi sănătate.

Am aflat că doamna Emilia Arcan, preşedinta Consiliului Judeţean Neamţ a primit titlul de <<mode de politician în Regiunea Nord-Est>>. Distincţia i-a fost oferită la Iaşi, la un eveniment organizat de un deputat PSD. Nu punem la îndoială bunele intenţii ale organizatorilor deşi ne întrebăm care ar fi performanţele care o recomandă pe doamna Arcan pentru un asemenea trofeu pentru că am încercat şi noi să identificăm, să găsim… şi ne-a fost greu spre imposibil. Credem că, mai degrabă, evenimentul de la Iaşi a fost un bun prilej pentru PSD-işti de a-şi acorda trofee şi distincţii.

Exact în momentul când doamna Arcan era recompensată pentru performanţe, peste 100.000 de locuitori din Piatra Neamţ şi împrejurimi cumpărau apă de la supermarket sau cărau apa de la cişmele. Pentru că ApaServ, o companie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, nu a reuşit să remedieze la timp o avarie la conducta de alimentare a municipiului Piatra Neamţ. Ulterior, pentru a părea preocupată de problema apei, de criza aceasta, Emilia Arcan a convocat o şedinţă de urgenţă în care a cerut demisia Consiliului de Administraţie şi a directorului ApaServ.

Partidul Naţional Liberal consideră insuficiente aceste măsuri pentru modul în care a fost gestionată criza apei în Piatra Neamţ şi solicită demisia doamnei Emilia Arcan din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.

De altfel, majoritatea acţiunilor doamnei Arcan, în calitatea sa de preşedinte CJ, vin în contradicţie cu interesele legitime ale nemţenilor. Şi aici mă refer la faptul că în loc să fie preocupată de sănătatea nemţenilor, preocuparea dumneaei a fost să demită directorul Spitalului Judeţean.

În final, doresc să vă spun că doamna Arcan, din punctul nostru de vedere continuă o politică discreţionară a PSD-ului, o politică dispreţuitoare pentru cetăţenii din Neamţ care nu a condus decât la sărăcirea judeţului şi a cetăţenilor din Neamţ.

Facem un apel public către noul prefect, doamna Niculina Dobrilă, să fie imparţială în aplicarea legii şi să o demită de urgenţă pe doamna Arcan pentru că există decizia ANI de incompatibilitate şi are posiblitatea legală să o demită. De altfel, există şi precedente, la Bacău sau în alte oraşe…

De asemenea, să aplice legea pe tot cuprinsul judeţului, cu imparţialitate”.

pnl (2)Deputatul Cozmanciuc a cerut şi el prefectului să o demită pe Emilia Arcan dar a ridicat şi alte subiecte care pot cauza efecte politico-administrative: „Susţin cele spuse de domnul senator Ţapu şi în completare vreau să adaug următoarele lucruri. Partidul Naţional Liberal apreciază ca fiind revoltător modul în care Consiliul Judeţean ca acţionar majoritar la Compania ApaServ a tratat problema apei şi dispreţul pe care l-a manifestat faţă de cetăţeni.

De aceea considerăm că în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean şi de membru de bază şi de lider în PSD, doamna Emilia Arcan ar trebui să-şi dea demisia iar consilierii judeţeni, dacă nu constată acest lucru, să iniţieze un proiect de hotărâre prin care să schimbe actuala conducere a Consiliului Judeţean.

De asemenea, considerăm că această atitudine a fost un dispreţ clar faţă de cetăţenii din judeţul Neamţ. În completare considerăm că doamna prefect, prin instituţiile pe care le are în coordonare – OPC, DSV, DSVA – să iniţieze un demers prin care să verifice (şi prin Corpul de Control) cauzele care au generat această problemă. Asupra cauzelor să intervină pentru că este în zadar să dăm noi explicaţii politice dacă nu se intervine asupra cauzelor iar cei vinovaţi să fie traşi la răspundere.

De asemenea, consider că doamna prefect ar trebui să aplice în mod corect şi imparţial legea, să demită preşedintele Consiliului Judeţean şi, mai mult de atât, ar trebui să aplice legea şi în localităţile unde s-a constatat că există pentru primari în funcţie condamnări cu suspendare (…).

În concluzie, nu cerem decât un singur lucru, să fie obiectivitate şi imparţialitate în modul în care este interpretată legea, respect faţă de cetăţeni iar Partidul Naţional Liberal va arăta acest respect. Solicităm încă o dată consilierilor judeţeni să destituie întreaga conducere a Consiliului Judeţean!”.

Daniel Vinca

cop arcan pnl

4 thoughts on “Liberalii cer prefectului DEMITEREA preşedintelui CJ Neamţ!

  1. Ţara arde şi liberalii se piaptănă. Au terminat toate treburile ,iar acum,sub lumina reflectoarelor se ocupă cu cererile şi reclamaţiile lor, nu ale oamenilor ! Nu mai încap de Emilia Arcan sau mai degrabă de PSD. Ţapu (ispăşitorul) este omul 3D – mai bine zis pe înţelesul tuturor, omul cu 3 feţe. O faţă o are de PSD-ist pentru care a uitat că activul de partid al PSD şi-a rupt încălţămintele prin tot colegiul său pentru a ajunge senator şi promitea verzi şi uscate în sala de şedinţe de la sediul PSD,iar după ce a fost aburcat pe pedestalul de senator,a uitat de toate promisiunile,nici măcar o cafea nu a dat la nimeni. O a doua faţă o are de PNL-ist, probabil că nu distinge bine nuanţele culorilor galben şi portocaliu, fapt pentru care a treia faţă a vopsit-o în culorile PDL-ului. Cred că dacă era el preşedintele Consiliului Judeţean şi crăpa ţeava la Apa Serv, barcagii de la PNL+PDL nu-i mai cereau demisia, aşa că domnule Eugen las-o baltă că nu de alta se sparge din nou ţeava !

  2. Domnu Vina, interesantă reacția liberalilor de a cere numai, deci numai, a președintelui CJ! Dar cei răspunzători în mod direct, directorii Apa Serv, cu ei, cum Rămâne?

  3. Felicitări! Au atins culmea incompetentei și comunismului -Arcan,DVC, Tudorel femeia de servici,utecistul și „poetul”

  4. ”Strigătul exprimă neputință. Nu ar trebui să impresioneze sau să înspăimânte, fiindcă nu reprezintă puterea. Pentru un om,pentru un partid, puterea este cea generată de raționalitate….
    .Domnilor liberali incetați să mai fi fiți așa de vocali!…..strigatul nu va ajută.Compoziția dv.muzicală , are mereu aceiași temă….PSD și liderii lor politici! Schimbare …schimbare…schimbare…va intreb sunteți in stare să puneți ceva mai bun in loc…NU! .

Lasă un răspuns