Letopiseț la Han sub aura Poetului


Lansarea unei cărți uriașe (fie și prin proporții, A4, 1700 de pagini) la Hanul Răzeșilor a inaugurat, în urmă cu 2 zile, suita de manifestări din spațiul nemțean dedicate (și) aniversării Poetului nepereche.
Autorul op-ului „Hanul Răzeșilor. Letopisețul lui Marin Beșcucă” și gazdele manifestării – Ion Asaftei, fondatorul hanului, personaj și cu valențe politico-administrative în ultimii ani și fiica sa, Roxana Asaftei, actuala hangiță-șefă a afacerii – au avut ca oaspeți oameni care încă mai pariază pe slova scrisă: prof. univ. Constantin Dram (scriitor), scriitorul și criticul literar Lucian Strochi, Mihaela Mereuță, directoarea bibliotecii județene G.T Kirileanu, Sorin Brașoveanu, administratorul public al județului, stareți ai mănăstirilor din spațiul nemțean, profesori, bibliotecari, librari, ziaristi și alți iubitori de carte, cultură și istorie.

Referirile la Eminescu și discursul său național(ist) au fost fericit încadrate de trimiterea la originea și mândria inclusă în termenul de „răzeș”. Iar valența de răzeșie (care însemna și o frăție a oamenilor liberi) a fost și ea definită simbolic și prin inițiativa autorului și gazdei de a dona un număr generos de cărți Bibliotecii județene și bibliotecilor comunale din județ.

 

Ca la orice eveniment de acest calibru, s-au spus multe vorbe meșteșugite. Autorul a lăsat sarcina vorbirii despre carte mai ales în mâinile celorlalți, făcând mai ales trimiteri la evenimente și experiențe personale care au generat chinul facerii unui asemenea op.
Ceilalți vorbitori au contextualizat și ei evenimentul în cultura locului și momentului, cu trimiteri inevitabile la istorii despre fapte și oameni…

Ion Asaftei:
„Lansăm această carte în contextul aniversării a 172 de ani de la nașterea poetului nepereche. Dacă e să gândim dintr-o anumită retrospectivă, acum vreo 28 de ani, când am bătut primul țăruș la acest edificiu pe care îl vedeți, am discutat cu un prieten drag, consătean de-al meu, cu domnul profesor universitar Constantin Dram să găsim o denumire pentru acest han care să se reflecte nu doar starea de spirit, dar și starea de buni gospodari din această parte de țară a României. Atunci am căzut de acord să îl numim Hanul Răzeșilor și iată că încet, în timp, își face loc, intră în conștiința publică nu neapărat hanul, ci denumirea de răzeș. Îi veți găsi și în această carte. Veți găsi trimiteri către Ștefan cel Mare, către Mihai Eminescu, către marii oameni ai acestei nații. Faptul că astăzi participăm la un asemenea eveniment nu este decât benefic pentru ceea ce înseamnă lumină, cultură și spirit pentru fiecare dintre noi. S-a plecat de la această cărțulie, «Hanul Răzeșilor“ scrisă de Ion Muscalu, interesantă prin povestirile ei și iar ca s-a ajuns la o altfel de operă, extrem de interesantă și colosală prin explozia de informații, de idei și prin ceea ce prezintă acest Letopiseț.
Vreau să precizez că nu facem doar o lansare, ci și o donație de carte, către 20 de biblioteci din județ – comunale, orășenești și municipale, în frunte cu Biblioteca Județeană «G.T. Kirileanu» Neamț. Totodată, vom dona cartea mănăstirilor din județ, pentru că mănăstirea are foarte mare grijă de cuvântul scris și de la ea a plecat, de fapt, educația și școlarizarea noastră“.

Mihaela Mereuță:
„Orice apariție de carte și mai ales cea de istorie locală este de salutat în acest context al pandemiei. Cred că este o datorie de suflet a bibliotecarilor, a instituțiilor de cultură, a istoricilor, a cercetătorilor, a arhiviștilor, în general a tuturor făuritorilor de valori culturale să ne întoarcem cât mai mult spre istoria locală. Apariția acestei cărți rescrie, practic, o pagină de istorie locală, din această zonă a Războienilor, din epoca istorică a lui Ștefan cel Mare. Este și o trecere în revistă a surselor istorice și a mărturiilor istorico-documentare despre evoluția acestor locuri. Ne bucurăm că apar tot mai multe lucrări de anvergură națională, care cresc gradul de atractivitate și de interes spre partea de cercetare și informare documentară. Ne bucurăm că, prin implicarea în decursul timpului, domnul Ion Asaftei a reușit să ne dea certitudinea că avem oameni de seamă printre noi, care au o deschidere spre susținerea fenomenului cultural, a aparițiilor de carte, spre punerea în valoare a istoriei și tradițiilor locale. Pentru că fără istorie, fără cultură suntem ca niște frunze în vânt.
Trebuie să salutăm apariția acestui volum, o carte tip document, pentru că este o provocare adresată nouă ca și în acest an să rescriem istoria acestui ținut și să încercăm să ne cunoaștem mai bine, să lăsăm prin trecerea noastră prin această viață o pagină de istorie locală, o pagină de cultură, o mărturie pentru cei care vin.
Suntem recunoscători că v-ați gândit la bibliotecile din județul Neamț, ne bucură orice donație de carte. Este știut că sursele de finanțare, mai ales în cazul bibliotecilor din mediul rural, sunt limitate, dar și că, de fiecare dată, marii oameni de cultură, inclusiv marii oameni de afaceri, cetățenii acestui județ au contribuit, prin donare de carte, la dezvoltarea colecțiilor de bibliotecă“.

Constantin Dram:
„Mă bucur și eu că sunt aici, e un eveniment din mai multe puncte de vedere. În primul rând, se demonstrează încă o dată că acest acoperământ sub care ne aflăm, Hanul Răzeșilor, intră într-o largă simbolistică, nu doar locală, ci și chiar regională și națională, depășindu-și obișnuitele sensuri pe care le are un han, adică de loc de mâncat și de băut. Un han mai înseamnă un loc unde lumea se întâlnește ca să vorbească, să asculte, să învețe. Deși biserica este un loc sacru și are alte sensuri, un han seamănă, până la un punct, cu aceste instituții cum sunt școala, biserica și celelalte instituții care totdeauna au avut grijă de sănătatea mentală a oamenilor. În cazul de față, Hanul Răzeșilor are toate șansele să se transforme într-un fel de «axis mundi», care întâi s-a întins până la Războieni și până dincolo, iar la ora actuală este cunoscut în țară, ceea ce nu este puțin lucru. O dovadă o constituie și momentul pentru care ne aflăm astăzi aici, prezentarea și adresarea de cuvinte potrivite pentru acest «op» monumental scris de Marin Beșcucă, o carte care impresionează prin numărul de pagini, circa 1.700, în format mare, prin alcătuirea insolită, pentru că strânge mai multe tipuri de redactare de text. Putem vorbi și de poem, și de însemnare zilnică – text diaristic, adică ceea ce mai banal se cheamă jurnal. Mai poate fi, de asemenea, și litanie, semănând foarte mult cu textele religioase, este și o prelungire către faimoasa scriere psaltică, adică spre Psalmii venind de la David încoace. Există foarte multe accente de parodie, de elegie, de umor, de critică acerbă, pentru că autorul acestei cărți, adică jurnalistul, scriitorul, omul care a reușit să îngenuncheze nu în fața istoriei, ci în fața scrisului, omul care a colindat țara și acum se află undeva în Dorohoi. În cazul de față el a făcut o aventură unică, după știința mea, adică să îți alegi durata unui an, dintr-un noiembrie până în alt noiembrie, și zilnic face ceea ce au făcut alții pe vremuri și au numit scrierea respectivă jurnal. Nu e doar un jurnal, nu e ceva doar despre Hanul Răzeșilor, nu e ceva doar despre Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu, nu e ceva doar despre alte evenimente istorice, nu e doar o diatribă susținută contra puternicilor fățarnici ai zilelor noastre, cei care sunt de la București la Cluj, de la Iași la Piatra Neamț, de la Piatra Neamț tot mai departe. Nu e vorba doar despre păcate omenești. E vorba și de prieteni.
Mai cu seamă nu uită de o instituție emblematică a neamului românesc, în special a moldovenilor, care se cheamă răzeșie. Răzeșia este o chestiune în primul rând spirituală. Sadoveanu spunea că răzeșii au constituit prima treaptă de noblețe a acestei țări. Răzeșii lui Ștefan cel Mare au constituit o adevărată marcă, o trimitere care are încă putere de simbol și astăzi. Singurul care se mai ridică la nivel asemănător în plan european este cavalerismul. Cavalerismul acela care pornește din secolul VII, IX, de pe vremea lui Carol cel Mare și care nu însemna aristocrații plini de castele și de averi, ci săracul nobil, fără prea multe, doar un cal cu niște arme, cu o inimă mare și cu dorința de a se afirma și de a proteja pe seniorul său. Răzeșii, așa cum au fost ei, în spațiul moldav au ținut loc de cavaleri.“

 

D.V.

Lasă un răspuns