Leoreanu: „PSD-ALDE cu bocancul pe spatele românilor!”

Deputatul PNL de Neamţ, Laurenţiu Leoreanu critică politica financiară a celor de la Guvernare, acuzând faptul că bani colectaţi din taxe care ar fi trebuit să ajungă la bugetele locale pentru dezvoltarea comunităţilor sunt duşi spre bugetele centrale: „Peste 28% din banii, de altfel produşi în acele comunităţi, bani care se întorceau în localitatea respectivă pentru investiţii , sunt trecuţi la discreţia lui Dragnea şi a acoliţilor lui, în bugetul de stat, buget pe care, de altfel, tot ei l-au subţiat semnificativ”.

Leoreanu consideră că în acest fel sunt „faultate” administraţiile performante, care au creat condiţii şi facilităţi pentru apariţia de noi firme şi noi locuri de muncă, „compensarea” funcţionând apoi în favoarea administraţiilor învăţate să stea cu mâna întinsă.

Mai jos, integral, mesajul deputatului liberal:

<<Mi se pare că alianţa de guvernare PSD-ALDE îşi bate joc pe faţă de munca tuturor reprezentanţilor comunităţilor locale din ultimii 10 ani, cel puţin. Subliniez cuvântul muncă, pentru că afectate sunt comunităţile în care s-a muncit, care s-au dezvoltat, care au atras investiţii şi au creat locuri de muncă, plus valoare reflectată desigur şi în taxele plătite la nivelul acelor comunităţi. Romanul, cândva, tot sub bocancul PSD, un oraş gri, s-a transformat radical, prin sacrificii, muncă, interes şi implicarea romaşcanilor adevăraţi, au apărut noi unităţi de producţie, locuri de muncă şi astfel oraşul s-a încadrat pe un drum ascendent din punct de vedere economic. Era doar începutul. Acum STOP, pentru că PSD-ALDE vor să distrugă acest ax al evoluţiei aşezând un nou bocanc pe spatele romaşcanilor şi al românilor care trăiesc în astfel de comunităţi.

Europa, economia modernă, viziunea şi eficienţa, promovează descentralizarea şi dezvoltarea comunităţilor locale. PSD şi ALDE, în dispreţul acestei direcţii, produc un act de crimă în ceea ce priveşte această abordare în dezvoltarea comunităţilor locale, atât din lipsă de profesionalism, cât şi din nevoia bolnavă a unor lideri precum Dragnea şi Tăriceanu, de a obţine controlul total al cestei naţiuni.

Prin Legea Bugetului promovată de PSD şi ALDE, fără a permite opoziţiei să intervină nici măcar declarativ în parlament, folosind tehnica intimidării şi a pumnului în gură, se produce un adevărat jaf asupra bugetelor comunităţilor locale aflate în plină dezvoltare.

Peste 28% din banii, de altfel produşi în acele comunităţi, bani care se întorceau în localitatea respectivă pentru investiţii , sunt trecuţi la discreţia lui Dragnea şi a acoliţilor lui, în bugetul de stat, buget pe care, de altfel, tot ei l-au subţiat semnificativ. Mai mult, peste 50% din excedentele bugetelor locale, bani care ar fi mers în cofinanţări de proiecte europene sau direct în dezvoltarea comunităţilor locale – drumuri, şcoli, spitale, parcuri, etc. – sunt de asemenea confiscaţi şi trecuţi la discreţia liderilor PSD-ALDE, în bugetul central al statului, pe care aceştia îl controlează.

Totul printr-o simplă mişcare de pix, care fără să aducă un plus NIMĂNUI, printr-un artificiu care aparent sună bine (scăderea impozitului pe venit de la 16 la 10 procente), dar care în fapt nu se resimte în bunăstarea cetăţenilor, cele 6 procente diferenţă fiind regăsite sub forma altor contribuţii pe care le vom plăti.

PNL a avut o soluţie şi a propus un amendament menit să păstreze drumul dezvoltării tuturor comunităţilor locale, indiferent de culoarea politică, eficient, simplu, inteligent – impozitul pe venit colectat dintr-o anumită localitate să rămână, firesc, acelei localităţi. Acest lucru ar fi eliberat şi greutatea birocratică, precum ar fi dus şi la eficientizarea activităţii în comunităţile locale. Desigur, din setea lor morbidă de a controla totul şi din disperarea de a acoperi un buget distrus de ei, cei de la PSD –ALDE , prin cinismul caracteristic, au respins acest amendament.

Este o nouă metodă prin care PSD pedepseşte munca şi protejează ineficienţa şi lenea. De ce? Pentru că afectate, aşa cum mai spuneam, vor fi acele oraşe, comune, care au adus plus valoare, investind eficient, promovându-se eficient, creând locuri de muncă şi atrăgând investitori. Comunităţile care au fost conduse ineficient, care s-au mulţumit cu picăturile scăpate printre degetele altora, care nu au căutat să se dezvolte, doar mulţumindu-se să supravieţuiască nu vor fi aproape deloc afectate, pentru că ele nu produc venituri care să se întoarcă.

Rămâne întrebare tristă: oare cât timp va continua şi unde va duce această obsesivă promovare a non valorii din partea PSD-ALDE şi susţinerea nemuncii ? Cât vor mai răbda cei care reprezintă cu adevărat motorul acestei ţări, oamenii care muncesc, acest tip de batjocură?>>

D.V.

Comentarii Facebook

One thought on “Leoreanu: „PSD-ALDE cu bocancul pe spatele românilor!”

Lasă un răspuns