Leoreanu, dezgustat: „Micu, rotiță defectă; Arsene, frână de mână!”


Lucian Micu este pentru deputatul Leoreanu „o rotiță defectă” care poate fi înlocuită fără prea mare efort iar Ionel Arsene rămâne doar „o frână de mână în dezvoltarea Romanului” – acesta este mesajul transmis mai devreme de fostul primar al orașului, actualmente parlamentare, cel care în doar câțiva ani l-a transformat pe Micu dintr-un anonim în adjunctul său și apoi l-a făcut și primar.

Leoreanu își începe mesajul punctând că este dezgustat și remarcând că momentul de ieri cu „Pupat în Piața Independeții” este o fentă politicianistă care nu îi va păcăli pe romașcani.

<<Ultimele zile ne-au relevat latura urâtă a politicii, cea care îndepărtează oamenii și distruge încrederea acestora în clasa politică. Nu aș fi reacționat în nici un fel, pentru că sunt la fel de dezgustat ca și dumneavoastră, dar situația – din păcate – mă obligă!
După ce a înfierat cu mânie proletara activitatea și situația de incompatibilitate a lui Lucian Micu, ba mai mult chiar și-a pedepsit prin suspendare subalternii din PSD pentru că au votat proiectele Romanului, acum, lui Ionel Arsene îi aplaudă urechile într-o îmbrățișare politică siropoasă cu cel pe care până mai ieri îl scuipa din toate pozițiile.

Sigur, înțeleg jocul lui Ionel Arsene și al PSD, care se făcu frate cu dușmanul pentru o mână de voturi pe care crede că acest transfer le va aduce. Ce nu au înțeles este că Romanul, de când a scăpat de jugul PSD-ist, nu a fost administrat de un om, de un nume, fie că el a fost Leoreanu sau oricare altul, ci de o echipă. O echipă , dar dinamică! Au crezut că apropiindu-și un nume au transferat o echipă. Naivi! Partidul Național Liberal, spre deosebire de PSD (care are nevoie de transferuri) are suficientă resursă umană pentru a înlocui orice rotiță defectă a echipei! În asta stă puterea și eficiența noastră! N-au înțeles!
Echipa care a construit Romanul de astăzi, cea care s-a aflat în spatele tuturor proiectelor care au scos orașul din uitarea în care era înainte de 2008, este aici, la Partidul Național Liberal, iar PSD a transferat doar un membru ca oricare altul. Regretăm plecarea acestuia, dar mai ales alegerea lui de a strânge mâna fix celor care s-au opus dezvoltării orașului și nu uităm ca sub ”domnia” lui Arsene comunitatea noastră a primit de la acesta fonduri mai mici decât o comună de rang 2. Asta vor romașcanii? Vă înșelați! Romașcanii sunt oameni puternici și inteligenți și nu vor merge pe ”fenta” asta!>>, spune Leoreanu, amintind despre „dedicațiile” pe care i le făcea altădată Arsene celui pe care ieri l-a numit „bunul meu prieten”.

Pentru prima dată în mod public, deputatul romașcan arată că liberalii nu mai puteau, nici politic nici administrativ, să mai gireze un primar sau candidat care a primit o bulină neagră, clară și fermă, de la Justiție: <<Noi nu am vrut să ne despărțim de nici un membru al echipei, dar situația decisă de justiție, demnitatea noastră, respectul față de romașcani nu ne-a permis să mergem în alegeri cu un candidat declarat incompatibil. Repet, e o chestiune de respect față de alegători, față de oamenii care sunt forța vie a orașului, singurii care contează cu adevărat!
Echipa PNL este aici, puternică, funcțională și motor al dezvoltării Romanului, așa cum a fost și cum va fi! Ionel Arsene a fost doar o ”frână de mână” pentru orașul nostru, oraș care merita mult mai mult. Echipa PNL a reușit să treacă și peste aceste piedici, dar e momentul ca romașcanii să scape de astfel de opreliști și să construim mai dinamic, mai rapid, mai eficient, iar pentru asta există o singură soluție –un vot pentru Echipa Partidului Național Liberal.
Dumnezeu să ocrotească Romanul și pe romașcani!>>.

D.V.

Comentarii Facebook

One thought on “Leoreanu, dezgustat: „Micu, rotiță defectă; Arsene, frână de mână!”

  1. Imi aduc aminte si de un transfer de la PSD la PDL, tot pentru ca respectivului i s-a refuzat candidatura la primaria Romanului!Parca, domnul in cauza se numea Laurentiu Leoreanu?!

Lasă un răspuns