Leoreanu către romaşcani: Mergeţi la vot şi puneţi ştampila pe cine vreţi voi!

leoreanu

Tradiţionalul mesaj de lider al comunităţii transmis de primarul în funcţie e surprizător în municipiul Roman: Laurenţiu Leoreanu face apel la populaţie să iasă la vot dar nu dă o direcţie! Altfel spus, mesajul primarului de Roman e într-o nouă cheie, de neutralitate: eu nu vă zic nici cu stânga, dar nici cu dreapta, votaţi pe cine vreţi voi!

„Eu sunt convins că în turul I, romașcanii au ținut cont de punctul meu de vedere și s-au uitat și în obrazul meu. Vreau să le mulțumesc pentru votul lor.

În turul II, nu am luat încă o decizie dacă voi îndemna oamenii să voteze cu cineva anume, nu m-am hotărât, dar opțiunea pe care o voi avea o voi administra ca un simplu cetățean, fără a da o indicație.

Eu sunt nelămurit în privința alegerilor și este greu să dau un îndemn. Important este ca lumea să meargă la vot și să voteze cu capul! Votul nostru va fi important pentru viața noastră, cred că trebuie gândit foarte mult”, a declarat Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman, pentru romanulfinanciar.ro.
Leoreanu consideră că un mesaj direcţionat i-ar influenţa pe alegătorii săi captive şi recunoaşte că, la rândul său, încă nu are o decizie clar conturată: „De aceea îmi este frică să iau o decizie și să fac o declarație publică pentru că va conta foarte mult. Lucrurile se pot schimba de la o zi la alta; eu încă nu m-am decis și mă pot decide duminică dimineața”, a mai spus Leoreanu.

Aparent ciudată la prima vedere, directia neutră are totuşi o posibilă explicaţie. În primul tur, Leoreanu a susţinut-o pe Elena Udrea, deputat din Colegiul 4 Neamţ (în care se află şi municipiul Roman). Aceasta a ieşit din cursă şi, spre deosebire de alţi perdanţi, Udrea nu a dat o direcţie clară propriului electorat. Leoreanu, la fel!

vestea.net / sursa foto:ziarul de roman

 

One thought on “Leoreanu către romaşcani: Mergeţi la vot şi puneţi ştampila pe cine vreţi voi!

  1. Dom’primar aplica reversul zicerii aia, ca cine nu-i cu noi e impotriva noastra. El, o aplica pe aia : cine nu-i impotriva noastra….e cu noi ! Indiferent cine va castiga, nu-l poate acuza pe acesta de imixtiune sau incitare la vot contra. Baiat destept. Se pare c-ar apartine unei etnii intelepte. Asa scria mai demult, un anume ziar.

Comments are closed.