Lecții de prim ajutor pentru nemțeni, direct de la specialiști


Timp de trei zile, nemțenii care doresc să învețe tehnicile de prim ajutor au posibilitatea să ia lecții direct de la specialiști. Timp de trei zile, Caravana „Fii pregătit!” va poposi în județ, pentru al doilea an consecutiv, anunță responsabilii Inspectoratului pentru Situațiii de Urgență „Petrodava” Neamț.
Caravana “Fii pregătit!” va ajunge vineri, 23 iunie, la Târgu Neamț şi va fi amplasată în parcarea din fața Bisericii Adormirea Maicii Domnului, sâmbătă 24 iunie, la Roman și va fi amplasată în parcarea din fața Colegiului Național „Roman-Vodă” și duminică, pe 25 iunie, la Piatra-Neamț, fiind amplasată în parcarea din fața Teatrului Tineretului.
Timp de trei zile, în intervalul orar 10.00 -18.00, personalul ISU Neamț va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundații, incendii – și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față”, a precizat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților.
Aceasta este al doilea an când Caravana “Fii pregătit!” pornește la drum, pentru cursuri de instruire a populației. În următoarele două luni, Caravana va ajunge în 9 localități.
După oprirea din Piatra-Neamț, Caravana “Fii pregătit!” va ajunge în luna iulie, la Focșani, Aiud (8-9 iulie), Sebeș, Câmpeni (15-16 iulie), Târgu-Mureș, Reghin (22-23 iulie), Sovata, Sighișoara (29-30 iulie), iar în luna august la Reșița, Timișoara (5-6 august), Tulcea, Măcin (12-13 august), Constanța, Mangalia, Vama Veche (15-17 august), Sighetu Marmației, Vișeu de Sus (19-20 august) și Bistrița Năsăud (26-27 august).
Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana “Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD – http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/, unde se găsește calendarul deplasărilor până în luna august.
Anul trecut, Caravana “Fii pregătit!” a parcurs peste 17.000 de kilometri, a ajuns în 29 de orașe și peste 10.200 de persoane au fost instruite de personalul IGSU.
Caravana “Fii pregătit!” este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, operat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi care a fost susţinut financiar de Fundaţia pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns