Lecţia Tolontan / plumbul zilei

tolontan

Rar scriu despre jurnalişti sau despre produse gazetăreşti. Nici nu cred în principiul “presă pentru/despre presă”, nici nu mă cred atât de deştept, frumos şi devreme acasă (ca alţii!) ca să o fac pe criticul sau – mai grav! – să dau lecţii.

Acum îmi iau inima în dinţi să scriu despre Tolontan. Tolo, cum i se spune…

De ce? Pentru că, din punctul meu de vedere, în perioada asta care, de câteva luni de zile, ne ţine cu breaking-news-uri din sfert în sfert de oră despre accesorizarea VIP-urilor cu cătuşele DNA (fratele lui Băse, Voiculescu, Ridzi, Udrea, cumnatul lui Ponta etc), Tolontan ar fi meritat câteva minute acordate lui, ca subiect.

Chiar dacă acum câteva ore “favorita Preşedintelui” (cum o numea liberalul Liviu Brătescu, cel care a pierdut în favoarea acesteia, prin dEFECTUL LEGII, postul de deputat, deşi luase mai multe voturi) a ieşit din arest preventiv, Tolontan e jurnalistul care are pe “conştiinţă” două investigaţii cu greutate: 2 Mai Tineresc pentru care ex-ministrul Ridzi a luat (definitiv şi irevocabil!) 5 ani cu executare şi Gala Bute pentru care e cercetat alt ministru care părea altădată de neatins, Elena Udrea.

Da, ştiu, or să spună unii că Tolo era în solda lui Voiculescu că laie, că bălaie… Ok, dar în soldă sau nesoldă, Tolo a arătat că, chiar plătit de mogul, ai libertatea, ca jurnalist, fie să o faci pe căţeluşul la dresaj (cu tumbe sau giumbuşlucuri) ori să faci meserie. Cele două anchete realizate de Tolo şi echipa sa au arătat că mai sunt unii care aleg MESERIA, indiferent de cine sunt plătiţi.

Recunosc, sunt unul din cei foarte zgârciţi în a numi pe cineva jurnalist. Ba, uneori chiar urlu la propriu în a cere respectarea diferenţei dintre jurnalism şi divertisment, chiar dacă sunt oferite în cadrul aceluiaşi suport media (fie tv, fie printul ziarului, fie site).

Prefer să fiu etichetat drept misogin, afurisit etc dar voi continua să spun că plutoanele de Cruduţe (cu sau fără sâni la vedere) şi alte arătănii cancanoase nu au nici în clin, nici în sfârc cu presa. Aceeaşi părere de departajare o am şi faţă de “predicatorii” care vorbesc ore în şir la tv uitând sau omiţând cu bună ştiinţă ce înseamnă “jurnalist”, “moderator” etc. Da, îmi place jurnalistul activ care caută, valorifică informaţia (mai ales pe nuanţele pe care unii le-ar dori sub preş) dar datul din gură fără suport, circul ieftin şi mai ales apucăturile “Io mi-s nepotul lu’ Arcul de Triumf” mă lasă rece… L-aţi recunoscut pe Mircea Badea? Pe alţii ca el? Ok, suntem pe drumul cel bun!

Da, în presă poţi păcăli. Dar – nimic nou – poţi păcăli pe toţi o zi, pe un om toată viaţa, dar nu pe toţi mereu. Sunt pline firmele de media de astfel de trişori. Eu le mai zic Lazaruşi (spre dreapta cinstire a unui Păcălici campion care apărea la tv şi ne povestea despre investigaţii colosale, în premieră şi în exclusivitate, dar investigaţii – ioc!). O fi aducând bani vreunui post tv din sms-urile fraierilor şi audienţele record vrăjelile cu săpatul la margine de pădure după Elodia cea dispărută dar, să mă ierte Dumnezeu, acolo nu vorbeam nici de presă, nici măcar de divertisment, ci de circ.

Să mă întorc la Tolo. De fapt, şi mai sus, nu am abandonat subiectul ci l-am accentuat prin contrast. Că de comparaţie nu poate fi vorba.
Nu-l văd pe Tolontan vreun zmeu sau vreun zeu. Ei, aş… O fi având şi el păcatele lui. Dar e jurnalist. Şi când caută, şi când scrie, şi când vorbeşte. La ce subiecte a devoalat (în afară de cele două menţionate, poate vă amintiţi şi povestea cu patinoarele româneşti mai scumpe decât cele ungureşti), alţii ar fi vorbit doar de pe soclu. El, nu. Îl mai vedeam pe la tv (pe sticlă sau în poză, când îl mai luau unii prin telefon). Cam săpat cu dalta, aşa, în piatră. Fără patetisme, căutând cuvinte care să spună, uneori scrâşnite, dar cu bun simţ în exprimare. Un meseriaş, un profesionist serios.

Cătuşele asortate acum la mâinile unor politicieni sunt şi o confirmare că mai sunt şi oameni din presă care – dincolo de patroni, interese blablabla – nu-şi bat joc de meserie.

Culmea frumuseţii în subiectul Tolo este că jurnalistul care ar merita – fără concurenţă – premiul de investigaţie în gazetărie pe ultimii 5-10 ani activează în presa sportivă. Da, doar Tolo lucrează la ziare de sport dar a dovedit că face investigaţie pe bune.
Cu atât mai mult, chiar suntem în faţa unei lecţii de profesionalism în presă. Lecţia Tolontan!

Daniel VINCA

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns