Lecția ALDE-PSD pentru USR-PNL / plumbul zilei


În plină criză guvernamentală generată de ruperea lanțului de iubire PNL-USR (sorry că nu mai adaug și PLUS, dar poate învață creativii că, dacă tot au făcut o fuziune ar trebui să găsească un nume unitar nu struțo-cămila din alipirea denumirilor celor două foste partide), am avut deodată senzația de deja vu.

Divorțul PNL-USR vă este deja cunoscut, argumentele celor doi „soți”, idem, așa că hai să ne reamintim cum a pierdut PSD guvernarea la finele anului 2019 și, mai ales, ce a urmat după aceea pentru PSD și ALDE.

10.10.2019 – Plenul reunit al celor două camere din Parlamentul României votează moțiunea de cenzură asumată și semnată de parlamentari de la PNL, USR, PMP, UDMR, Pro România și ALDE. Surpriza și buturuga care a răsturnat carul Guvernării Dăncilă a fost ALDE, partid aflat în guvern de doi ani și jumătate.
Sătui să tot fie tratați de PSD-iști ca frații mai mici și desculți, liderii ALDE de la centru și din teritoriu au fost (aproape) unanimi în decizia de a da un bobârnac aroganței pesediste.
Bine, Tăriceanu nu s-a hotărât să facă acest pas pentru că îl durea prea tare orgoliul rănit al colegilor săi de la ALDE ci pentru că Veorica, bine sfătuită (!) de alți aroganți PSD-iști, s-a răzgândit în ultima clipă și a decis să nu mai susțină PSD candidatura lui Tăriceanu la Cotroceni.
Așa de bine și-a rostuit prim-ministresa strategia că, prin demiterea Guvernului PSD i-a oferit lui Iohannis oportunitatea de a-și numit „Guvernul meu” și să-și netezească drumul spre al doilea mandat de Președinte al României.

Ce s-a ales de PSD?
Cronologic, din acel moment, PSD a mers din înfrângere în înfrângere și, chiar și atunci când a părut că obține scor bun tot nu a cîștigat nimic. Deci:
-Moțiunea e votată, Guvernul Dăncilă e oficial demis…
-Este instalat și votat Guvernul Orban 1, Dăncilă pierde și funcția de premier interimar…
-Iohannis câștigă alegerile prezindențiale. Dăncilă le pierde și, în scurt timp, e catapultată și din fruntea PSD…
-Vin alegerile locale. Mai întâi sunt amânate. Pentru septembrie 2020. PSD pierde teren.
/ Rezultate finale alegeri locale 2020 – Primării / PNL – 34,58% (2.578.820 de voturi) / PSD – 30,34% (2.262.791 de voturi) /
/ Consilii locale / PNL – 32,88% / PSD – 28,40% /
/ Consilii Județene / PNL – 30,76% / PSD – 22,32% /
– Vin alegerile generale. Deși PNL a guvernat mediocru în pandemie (ca să nu zic Dezastruos, cu o suită de măsuri controversate, de exemplu închiderea abuzivă a piețelor, decizie care a favorizat supermarketurile), rezultatele nu sunt colosale pentru social-democrați. PSD – 28,9%; PNL – 25%. PSD se clasează pe primul loc dar obține mult prea puțin pentru a capacita o majoritate guvernamentală.
-Acum, după aproape un an de Guvern Cîțu speră pe jumătate la moțiuni de cenzură pentru că e clar că acestea ar putea regla doar asperități PNL-USR, nicidecum să aducă PSD la Guvernare. Iar refrenul cu „alegeri anticipate” e o gogoașă imensă pe care nu o cred nici măcar parlamentarii PSD („Câinele nu pleacă din fața măcelăriei”, spune o vorbă).
Cam asta a pierdut, la nivel central mai ales, PSD după moțiunea de cenzură susținută de fostul său aliat, ALDE: tot!

Ce s-a ales de ALDE?
După votarea moțiunii de cenzură și de către ALDE, partidul lui Tăriceanu a pierdut, electoral, în cascadă:
-ALDE nu s-a mai prezentat cu un candidat propriu la alegerile prezidențiale ci a scos din joben varianta iluzorie a unui candidat independent: actorul Mircea Diaconu. La această cacealma a participat și Pro România lui Ponta.
-ALDE obține rezultate modeste apoi la alegerile locale. În conștiința publică, în local, ALDE rămăsese tot la stadiul de anexă a PSD. La această confuzie au contribuit și listele comune PSD-ALDE de prin diverse locuri. Pentru candidații care au luptat pe frontul localelor exclusiv sub sigla ALDE a fost mai dificil decât pentru alții, ei fiind nevoiți să tot explice că nu sunt la remorca PSD. Unii au convins și au ajuns prin Consilii Locale, alții – nu…
-Alegerile parlamentare vin cu dezastrul prefigurat pentru ALDE. Nu trece de pragul parlamentar. Tăriceanu nu mai ajunge nici măcar parlamentar (el, care se visa președinte), partidul coboară în zona partidelor de buzunar. Una din cauze poate fi și lipsa unui candidat propriu la prezidențiale, dovadă că și Pro România a pățit la fel.
Și e evident că dacă nu se întâmplă o minune, ALDE e pe toboganul dispariției. Cert este că un partid aflat în zona nisipurile de 3-4 la sută, nu poate ajunge la mal dacă nu înțelege că trebuie să se afirme de sine-stătător, nu ca remorcă a tractorului pe care l-a dărâmat de la guvernare (PSD).

Pe situația de mai sus cu PSD-ALDE pot fi găsite destule similitudini cu PNL-USR. Evident că există și deosebiri.
Dar la similitudini putem observa orgoliile mărunte care primează, atitudinea „ciocul mic, noi suntem la putere”, aroganțe gen „suntem la guvernare pentru 10 ani” și – atenție! – faptul că în partidele astea care urcă și coboară, deciziile par a fi luate la cârciuma de la capătul uliței de niște băieți care au drojdit la greu. Nu tu analize corecte, nu evaluarea riscurilor. Nimic din toate astea, doar hotărâri patetice, bazate pe mușchi și hormoni.

Ce se va alege de PNL și USR? Vom vedea…

Daniel VINCA

Lasă un răspuns