La plimbare cu o mașină furată, fără permis!

Un tânăr de 20 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce în noaptea de vineri spre sâmbătă a furat o mașină, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Neamț.
În urma unei sesizări, polițiștii din cadrul Postului de poliţie Bîra au intervenit stabilind că, în timp ce un tânăr de 20 de ani se afla la o petrecere organizată de un prieten, într-un moment de neatenție a sustras cheile unui autoturism parcat în fața locuinței. Acesta a plecat cu autoturismul la plimbare prin satul Slobozia, unde pe DJ. 207A, din neatenţie şi datorită faptului că nu poseda permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod”, declară responsabilul de relații publice al IPJ Neamț.
În urma accidentului nu au rezultat victime omenești, iar tânărul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns