La datorie și în vacanță!… A scos două persoane din mașina zdrobită sub copac

Omenia unui jandarm nu ține doar de programul de serviciu, ci este o calitate pe care respectivul o are sau nu, și la muncă și în timpul liber. Plutonierul major Iulian Aionesei din cadrul Detașamentului 1 Mobil a intervenit și a ajutat două persoane aflate în dificultate pe un drum din județ.
Duminică, 3 septembrie deși era în timpul liber și se întorcea de la Sibiu, Aionesei a fost omul potrivit la locul potrivit. În localitatea Bradu, în timpul unei vijelii, un copac de pe marginea drumului s-a rupt și a căzut peste un autoturism marca Dacia Logan în care se aflau două persoane, soț și soție. Subofițerul a solicitat sprijinul celorlalți participanți la trafic cu ajutorul unei stații de emisie-recepție auto după care a coborât din mașină pentru a verifica starea victimelor.
Cele două persoane prezentau răni superficiale produse de geamurile sparte ale mașinii iar pentru a putea fi evacuate în siguranță s-a impus dezmembrarea unei portiere. Imediat au mai apărut și alți conducători auto care aveau motofierăstraie cu care au tăiat copacul bucăți și astfel, într-un timp relativ scurt, au putut fi înlăturate efectele fenomenului meteorologic. Iulian a scos o bornă de la bateria mașinii implicate în eveniment iar împreună cu celelalte persoane aflate la fața locului a reușit să scoată autoturismul în afara părții carosabile după care a fost reluată circulația pe acel tronson de drum informează un mesaj al Jandarmeriei Neamț.


Elena CRISTEA

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns