Jurnalistul Cezar Filip, despre Iulian Bulai: „Deputatul surogat”, „Fără tâmpiţi în funcţii publice!”

 Jurnalistul Cezar Filip are o părere extrem de acidă despre Iulian Bulai, numindu-l „deputat surogat” pe cel care a interpretat într-o manieră mai excentrică Naşterea lui Hristos.
Epitetul respectiv este o consideraţie în oglindă după ce parlamentarul USR-ist o numise „mamă surogat” pe Fecioara Maria. De asemenea, plecând de la conceptul „fără penali în funcţii publice” (care a însemnat imagine şi voturi pentru USR), Filip (director al cotidianului Monitorul de Neamţ) cere, la rândul lui, „fără tâmpiţi în funcţii publice”.

Mesajul intregral al lui Cezar Filip este următorul:

<<Deputatul „surogat“ sau de ce am ajuns să cer „fără tîmpiţi în funcţii publice“

Am tot stat şi cugetat dacă să comentez sau nu postarea absolut nefericită a unui parlamentar de Neamţ, Iulian Bulai pe numele său, postare făcută de Crăciun, în care bolmojea ceva că Iisus ar avea o mamă surogat şi un tată care ar fi acceptat paternitatea fără să fi contribuit la ea.

Restul prostiilor din mesajul lui nici nu le mai reiau. Iniţial n-am vrut să comentez. Am sperat că a fost un mesaj scris la beţie – se mai întîmplă, chiar şi la case mai mari – care va fi retras cînd va fi trecut mahmureala şi vor fi prezentate nişte scuze. Beţia poate fi ea şi una “intelectuală”, nu neapărat produsă de prea multă tărie consumată, deşi, zic mulţi, ultima e de preferat. Oricum, e lucru clar că din beţie te mai trezeşti.

Dar văd dintr-o nouă postare a acestui individ că nu şi-a cerut scuze ci afirmă mai nou că el călătoreşte de dimineaţă – ce ar fi să “călătoreşti” definitiv şi departe de Parlamentul în care te ţin şi pe banii mei stimabile?! – şi n-a putut urmări “dezbaterea” care ar fi rezultat în urma “reflecţiilor” lui cu privire la Crăciun şi continuă să bată cîmpii, cu alte prostii.

Şi atunci m-am gîndit să “reflectez” şi eu. La cele spuse de dînsul. Le-aş considera în continuare nişte prostii, pur şi simplu, sau, cum am zis, nişte prostii poate spuse la beţie, şi nici nu le-aş băga în seamă dacă stimabilul nu ar fi parlamentar. Adică un individ care ar trebui să fie în slujba cetăţenilor. Adică un individ care a stat în faţa cetăţenilor şi le-a cerut votul. Le-a spus atunci că în opinia sa Iisus are o mamă surogat şi un tată cu “probleme” de paternitate? Nu cred. Cred că le-a pus placa aia cu “fără penali în funcţii publice”. Acum mă consider şi eu îndreptăţit să solicit “fără tîmpiţi în funcţii publice”.

Oricine face vreo legătură între această solicitare şi “reflecţiile” domnului deputat poate că e doar un om normal, aşa cum îmi doresc să rămîn şi eu. Cît priveşte partea cu “surogatul”, nu ştiu cine îţi asumă “paternitatea”, electorală evident, a unui astfel de parlamentar, dar, dacă insistă în astfel de prostii dînsul, cu tot respectul, nici măcar surogat de parlamentar nu mai poate fi. Aşa că o demisie, de cîtă onoare mai poate fi vorba în contextul dat, s-ar impune cred eu domnule parlamentar Iulian Bulai. Poate reflectaţi şi la asta. După Crăciun şi după Anul Nou, cînd, nu m-aş mira, la cum aţi evoluat în ultima perioadă, să ne “delectaţi” ochii cu reflecţii despre paternitatea lui… Moş Gerilă. Sau poate vă abţineţi. Şi doar demisionaţi>>.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns