Juniorii folkiști de pe Valea Bicazului au luat tolba cu premii și la Festivalul Național de la Brașov

Junii muzicii folk din Grupul EU CRED de pe Valea Bicazului au luat premii foarte importante și la importantul Festival Național DOR DE FOLK de la Brașov.  Astfel, Grupul fol FLORILE CEAHLĂULUI (secțiunea de juniori de la Asociația EU CRED) a luat premiul 1 la secțiunea de „interpretare – grup” iar Bianca Iaută a luat locul 2 la secțiunea de interpretare, soliști peste 14 ani.

Cea de a 6-a ediție a Festivalului Național Dor de Folk a avut loc la casa de Cultură din Codlea-Brașov și s-a bucurat de participarea a peste 200 de concurenți (soliști sau membri de grupuri).

La secțiunea grup, cei din „Florile Ceahlăului” au interpretat „Cântec pentru libertate” (Ad. Păunescu/Oct. Bud) și „Călător prin vis” (Marius Coșerariu/ Eu cred).

Delegația nemțeană a fost coordonată de Marius Coșerariu care, împreună cu preotesele Cristina Marin și Elena Ropotoaia, se ocupă de instruirea grupului de mici folkisti, grup care în formula extinsă are peste 30 de membri.

„Mulțumim organizatorilor! Felicitări premianților!”, a spus Marius Coșerariu, foarte mândru de reușita învățăceilor lui.

D.V.

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns