Județul Neamț, LADA CU ZESTRE a românilor

De ieri, pentru trei zile, Parcul central din Piatra Neamț a îmbrăcat haine de sărbătoare, dar haine tradiționale pentru că aici și-au dat întâlnire meșteri pupulari renumiți din toate colțurile țării, la a 14-a ediție a Festivalului de Artă Populară „Lada cu zestre”.

Organizatorii Festivalului de Artă Populară „Lada cu zestre” sunt: Consiliul Judeţean Neamţ, Consiliul Local şi Primăria Piatra-Neamţ, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, Asociaţia Meşterilor Populari din Ţinutul Neamţ şi Fundaţia Cultural-Ştiinţifică „Constantin Matasă”. La deschiderea evenimentului, care a avut loc ieri, au participat reprezentanți ai instituțiilor de mai sus dar și ai Prefecturii Neamț.

Imi revine mie rolul si onoarea de a va adresa cuvantul de bun venit din partea presedintelui Consiliului Judetean, domnul Ionel Arsene si sa reafirm aici in fata dumneavoastra, faptul ca noi, Consiliul Judetean vom fi alaturi de tot ceea ce inseamna valorile traditionale romanesti, acum si pe viitor si sa va spun ca vom incerca sa stimulam pastrarea lor si folosirea lor si bine-nteles modernizarea societatii, in masura in care putem”, a declarat in deschiderea evenimentului, Catalin Chiței, administrator public al judetului Neamt.

Vorbitorii de pe partea tehnică a evenimentului – cei de la Complexul Muzeal Neamț și reprezentanții meșteșugarilor – au punctat că aceste festival demonstrează, printre altele, că omul sfințește locul, un rol important în organizarea serioasă, an de an, a acestui eveniment fiind asumat de muzeograful Florentina Buzeschi.

Festivalul se va desfasura pe parcursul a 3 zile si ca la fiecare editie, isi propune sa aduca in atentia publicului, porturile populare.

Sărbătoarea artei populare de la Piatra-Neamţ a ajuns la ediţia a XIV-a şi, mai mult ca oricând, ne propunem să aducem în prim plan portul popular tradiţional.  Sute de ani ţăranii l-au îmbrăcat cu mândrie şi l-au transmis din generaţie în generaţie. Meşterii populari îl poartă şi îl promovează în toate colţurile ţării, unde participă la diferite manifestări. A devenit sursă de inspiraţie pentru artişti, iar faima a depăşit graniţele româneşti. Este sărbătorit; mai întâi i s-a dedicat o zi iei (24 iunie) şi apoi întregului costum popular (în a doua duminică din luna mai). În acest context, tema festivalului nemţean din acest an este Tradiţie şi actualitate în portul popular românesc. Vor participa meşteri recunoscuţi (cu prezenţe anuale la Piatra-Neamţ, dar şi unii care vor expune aici pentru prima dată), din toate domeniile artei populare: ceramică utilitară şi decorativă, prelucrarea lemnului şi a osului, textile tradiţionale, ouă încondeiate, icoane şi pictură naivă, măşti, podoabe, jucării şi, mai ales, port popular. Un târg bogat, cu peste 80 de meşteri!

Costumul popular a fost mai mult decât o piesă de vestimentaţie, iar o parte din sensurile acestuia va fi descifrată cu ocazia lansării volumul etnologilor Ligia Fulga, Gabriela Chiru, Discursul ritual şi costumul tradiţional din sud-estul Transivaniei (Braşov, 2018). De asemenea, iubitoarele iei nu trebuie să rateze expoziţia Cămăşi noi, motive vechi, găzduită tot de Muzeul de Artă Piatra-Neamţ (24-25 mai 2019), realizată în colaborare cu Şezătoarea de Bacău şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău. Mulţumim doamnelor Feodosia Rotaru, Felicitas Farcaş-Lohan, membrelor Şezătorii de Bacău!

Simpozionul Tradiţie şi actualitate în portul popular românesc (sâmătă, 25 mai, ora 9.00, la Muzeul de Artă Piatra-Neamţ), cu participarea unor reputaţi specialişti din ţară, îşi propune să abordeze o parte a acestei vaste problematici: de la preţioasa moştenire, la reproducerile de calitate sau sau la cele lipsite de valoare.

Pentru că încurajează meşterii populari autentici, şi în acest an, Consiliul Judeţean Neamţ şi Complexul Muzeal Judeţean Neamţ vor aorda cele trei premii ale festivalului, în urma aprecierilor făcute de un juriu compus din specialişti de la muzeele de etnografie din ţară: Premiul pentru creaţie în arta populară, Premiul pentru promovarea artei populare şi Premiul „Neculai Popa”.

V.N.

  

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns