Jaf masiv la BAC: O mie de elevi au obținut medii mărite după contestații!


Mai bine de o mie din liceenii nemțeni care au dat BAC-ul pot spune au fost furați la prima corectură. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ Neamț), recorectarea celor 1597 de teze de examen a adus pentru 1062 de elevi note mai mari, în timp ce pentru 427 din ei media finală a fost micșorată.
Totodată, 108 lucrări au rămas cu aceeași notă de dinainte de contestații. Procentul de promovabilitate pe județ a crescut astfel la 74,51 la sută. Din cei 3662 de elevi înscriși pe liste, s-au prezentat la examen 3499, dintre aceștia patru fiind eliminați. În urma susținerii probelor de examen, 888 de candidați au fost respinși.
Cele mai multe medii – 843 – s-au situat între 8 și 8.99, în timp ce medii peste 9.00 au obținut 591 de absolvenți.

Alex SÎRBU