Ionel ARSENE: PNL vrea RĂZBOI între președinte și premier

ponta

În urma consultărilor care au fost organizate la Cotroceni ne-am putut convinge că Partidul Național Liberal și-a construit o agendă pe care interesul public al românilor nu are loc. După cum putem constata atât din declarațiile de ieri ale liderilor liberali, dar și din cele anterioare, PNL încearcă să provoace un conflict între președinte și premier. Scopul este evident. Partidul condus de Alina Gorghiu și Vasile Blaga trebuie să-și justifice cererile tot mai insistente de a prelua guvernarea și, de asemenea, să crească presiunea publică în acest sens. O bună relație de colaborare între premierul Victor Ponta și președintele Klaus Iohannis, așa cum avem acum, nu ajută deloc planurilor pe care și le-au făcut liberalii pentru Palatul Victoria.

PNL trebuie să se trezească la realitate! Alegerile prezidențiale au fost o lecție pentru întreaga clasă politică. Partidul Social-Democrat și președintele Victor Ponta demonstrează că au înțeles mesajul românilor și pregătesc o reformă politică pentru a putea rămâne un partid care reprezintă cu adevărat interesele românilor și o soluție pentru viitorul acestei țări. Este de neînțeles de ce liberalii aleg să fie continuatorii modelului „Băsescu” de a face politică și încearcă să creeze conflicte instituționale acolo unde ele nu există. Pentru români, faptul că președintele și premierul pot să aibă o bună relație de colaborare este o situație extrem de pozitivă. Aceasta este normalitatea pe care ne-o doream și pe care partidele parlamentare au datoria s-o păstreze și să o sprijine.

deputat Ionel Arsene, preşedinte PSD Neamţ

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns