Ion Strătilă, propus CETĂŢEAN DE ONOARE al municipiului Piatra Neamţ

nicu albu primarie ziar vestea stiri (4)

Ion Strătilă, preşedintele CA Rifil Săvineşti este propus să fie votat cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ. Decizia va sta în votul consilierlor pietreni în şedinţa din 23 iunie 2015 iar proiectul de hotărâre îl are ca iniţiator pe viceprimarul Constantin Teodorescu.

Nu cunoaştem, deocamdată, expunerea de motive a iniţiatorului dar, cu siguranţă, sunt invocate şi implicările RIFIL – determinate şi de poziţia cheie a lui Ion Strătilă – în sprijinirea a nenumărate acţiuni culturale, sportive, civice, comunitare, atât în Piatra Neamţ cât şi în judeţ. Pentru că în Neamţ, dacă face referire la ideea de sponsorizare în cel mai curat înţeles, de mecenat, nu poţi să nu te gândeşti la RIFIL, firmă care a sponsor de tradiţie a festivalurilor culturale (de teatru, Vacanţe Muzicale etc), a congreselor medicilor sau a altor categorii de oameni de ştiinţă, finanţator sau co-finanţator al proiectelor numeroşilor artişti ai locului (scriitori, pictori etc), a multor activităţi derulate de ONG-uri, donator tradiţional de aparatură sau echipamente la Spitalul Judeţean sau la alte instituţii sanitare sau sociale.

DSC01039RIFIL-ul condus de Strătilă (şi de italianul Luigi Bodo) este, de asemenea, un susţinător al sportului nemţean. Au fost echipe care au avut în titulatură chiar numele firmei româno-italiene înfiinţate în 1973, dar şi alte echipe – inclusiv FC Ceahlăul – au fost sponsorizate consistent, de-a lungul timpului, de aceeaşi societate. Ca fapt divers, în celebra dublă în care nemţenii au părăsit Intertoto neînvinşi de Juventus Torino (0-0 la Torino; 1-1 la Piatra Neamţ), pe tricourile fotbaliştilor de la FC Ceahlăul, pe piept (locul sponsorului principal) scria “RIFIL”.
Şi dacă e să mai dăm şi alte exemple, şi presa locală a beneficiat şi beneficiază (în marea ei majoritate) de contracte de publicitate dacă nu foarte mari ca sumă măcar cu derulare ritimică şi cu plăţi la zi (ceea ce e rarisim în aceste vremuri) cu RIFIL. Pe de altă parte, apropo de sume, mai rar, totuşi, firmă, să aibă atâtea contracte cu firme de media…

Generozitatea firmei RIFIL pentru sprijinirea a diverse demersuri de larg interes public a devenit deja proverbială, de foarte multe ori, atunci când e demarat un proiect, la prima şedinţă a iniţiatorilor ţâşnind natural întrebarea: “Cine cunoaşte pe cineva la RIFIL?” (sau varianta mai neaoşă: “Cine are intrare la RIFIL?”).

Şi directorul italian de la Rifil, Luigi Bodo, este cetăţean de onoare onorific (aşa se numeşte titlul acordat cetăţenilor străini) al Municipiului Piatra Neamţ, din anul 1997.

În afară de conducerea managementului de la RIFIL, Ion Strătilă s-a remarcat în toţi aceşti ani ca o voce din economia judeţului care ştie ce spune şi spune ce ştie. Membru activ şi al Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ, Ion Strătilă este consultantul ideal după a cărui opinie tânjeşte orice manager aflat la început de carieră.

Ion Strătilă, în 2013: „Sunt foarte multe domenii ale economiei care, în 1990, aveau, din punct de vedere tehnologic si al specialistilor, pozitii foarte apropiate de cele din occident. Din pacate, din cauza politicilor guvernamentale, combinate cu lipsa de pregatire a unei bune parti a managementului, la care se adauga lipsa de întelegere a sindicatelor, si uneori, din cauza micilor «ajutoare» din exterior, am asistat la o continua si dramatica scadere a economiei românesti, cu consecinte de o gravitate sufocanta asupra tuturor compartimentelor societatii”. (sursa: http://www.medierenet.ro).

Daniel VINCA

Nota Bene: Ca să nu fie discuţii, textul de mai sus NU ESTE UNUL PUBLICITAR. Publicaţiile VESTEA (nici formula pe print, din perioada 2005-2009, nici siteul actual vestea.net) nu au avut şi nu au contracte de publicitate cu RIFIL sau la capătul cărora să fie firma respectivă. Articolul de mai sus prezintă doar informaţii publice aflate la îndemâna oricui.

Autorul articolului a participat la discuţii legate de încheierea unor astfel de contracte, dar în alte perioade ale carierei, pentru instituţiile de media (altele decât vestea) la care era angajat.

fotografii: arhiva vestea.net şi Colectia Gelu Crăcană

 

One thought on “Ion Strătilă, propus CETĂŢEAN DE ONOARE al municipiului Piatra Neamţ

  1. Manager, om cu convingeri de dreapta de nezdruncinat, inima care bate pentru comunitate. Respect, domnule Stratila!

Lasă un răspuns