“Iohanniştii” au plecat cu coada între picioare după ce au dat buzna peste “Pontişti”

O crasă lipsă de vigilenţă a forţelor de ordine din Piatra Neamţ se putea solda cu un mic război civil între taberele ceor doi candidaţi rămaşi în turul 2 pentru alegerile prezidenţiale.

Un grup de 20 de tineri simpatizanţi ai lui Iohannis au venit, miercuri seara, în locul în care se aflau deja cam 300 de susţinători ai lui Ponta (de diverse vârste), în faţa Teatrului Tineretului. Deşi au văzut că locul în care se manifestaseră ei cu câteva zile în urmă era acum ocupat de un miting evident al taberei adverse, simpatizanţii ACL au aplicat modelul de contramanifestaţie care nu e de dorit în nicio exprimare publică. “Iohaniştii” s-au postat la câţiva metri de “pontişti”, scandând… pe invers.

Între cele două tabere nu s-a aflat nici picior de forţe de ordine: nici Jandarmerie, nici Poliţie Naţională, nici Poliţie Locală ci doar cameramanii care cu un ochi erau când în stânga, când în dreapta iar cu celălalt îşi păzeau spatele că, deh!, când se întâlnesc două galerii e de ajuns o scânteie…

Încercarea unor “pontişti” mai în vârstă de a le spune tinerilor “iohannişti” că nu e normal să-i provoace pe cei care deja erau acolo s-a lovit de refuzul adversarilor ba a dus şi la reacţii verbale încrâncenate. “Da, voi pensionarii ne daţi mereu lecţii… Voi duceţi ţara înapoi. De ce nu staţi acasă că luaţi pensie din banii mei!”, a ţipat furioasă o tânără…

Grupul “pontiştilor” era unul eterogen, neorganizat riguros dar, în câteva clipe, peste scandările celor 20 de fani Iohannis a bubuit strigarea venită de la ceilalţi 300: “Ponta preşedinte!”. Tonul s-a tot amplificat, “iohanniştii” au dat şi ei să mai scandeze dar când şi-au dat seama că sunt acoperiţi sonor s-au întors la 180 de grade şi au plecat pe trotuarul din faţa CJ…

După câteva minute, grupul fanilor Ponta a plecat într-un marş pe clasicul patrulater din centrul oraşului. Ca într-un film de desene animate, fanii lui Iohannis au reapărut în faţa teatrului, au dat câteva sincroane reporterilor tv rămaşi în zonă, după care, în câteva alte minute au plecat de tot.

DSC_0467_resize

Încep schimburile de replici între „Iohannişti” şi „Pontişti”

DSC_0468_resize

Cine strigă mai tare…

DSC_0479_resize

Grupul „iohanniştilor” face mai întâi pasul din parcare pe trotuar…

 

 

 

 

 

 

 

DSC_0486_resize

„Iohanniştii” pleacă spre bariera de la intrarea în CJ

DSC_0521_resize

„Pontiştii” pleac[ în marş pe străzile din centru

Rămâne absolut inexplicabilă lipsa forţelor de ordine, fix în buricul târgului, într-o zonă tradiţional preferată pentru mitinguri, inclusiv pentru cele aşa-zis spontane. “Aşa-zis” pentru că, acum câteva zile, vreo trei seri la rând au fost în faţa TT simpatizanţi ACL (mai întâi, 2-3 pe seară, apoi vreo 20) care se mobilizau pe facebook. La fel, şi manifestarea pro-Ponta a fost anunţată de participanţi drept una spontană dar cam toată presa din Neamţ ştia de ea, cu câteva ore înainte. “Spontane”-„spontane” astfel de manifestări, dar în anul de graţie 2014, oamenii se adună sau se invită cu telefoane, mailuri, chat-uri, sms-uri etc, află toată lumea din timp, numai Poliţia şi Jandarmeria nu…

Daniel VINCA

Nota Bene – Un ofiţer civil de la Jandarmerie a apărut în faţa Teatrului abia după ce coloana proPonta s-a întors din marşul făcut pe străzi. Adică după vreo 30 de minute. Între timp, pe lângă coloană au trecut o maşină de Jandarmi şi vreo două de Poliţie.
Dar la momentul când tinerii pro-Iohannis au venit peste cei pro-Ponta, la faţa locului (se vede şi în fotografii şi în imaginile video), barajul dintre cele două tabere nu era format din forte de ordine ci din cameramani şi reporteri.