Învățăturile maestrului „Poponeț” către discipolii de ambe sexe / Dacă e joi, e Şerban Strătilă…

Tradiționala mini-vacanță de 1 Mai ne-a obișnuit de ceva vreme cu  știri despre petrecerile fără număr și fără limite desfășurate în diferite destinații turistice.

Televiziunile centrale și-au făcut rating-ul trimițând tot felul de fătuci să intervieveze tinerii petrecăreți pe plaja de la Vama Veche ori în cluburile de fițe din nordul stațiunii Mamaia, rezultatul fiind deseori savuros pentru telespectatori.

Nu vreau să dau dovadă de fariseism, fiindcă și eu am petrecut, în vremea studenției, destul de „furtunos” ziua de Armindeni, însă parada beizadelelor, pițipoancelor și interlopilor a depășit parcă orice limită în acest an!

Roabe pline cu șampanie de zeci de mii de euro , mașini de sute de mii de euro, spoieli, țoale de lux (cocălăresc) , silicon și tatuaje prin toate părțile anatomice ale petrecăreților au completat un tablou care i-ar fi făcut invidioși și pe participanții la orgiile și saturnaliile antice!Dionysos și Bachus înșiși     s-ar fi simțit copleșiți de efervescența și exuberanța petrecerilor de la „Loft” ori „Bamboo”!

Dar, fiindcă oricât aș încerca, nu pot surprinde întocmai  esența celor petrecute pe „Riviera” românească,  vă invit să vă informați de la un adevărat „guru” de Dorobanți,  dl. Codin Maticiuc, mai cunoscut sub gingașa poreclă de „Poponeț”.

Astfel, distinsul domn, călit  pe frontul cluburilor, ne prezintă pe blog-ul său un adevărat Decalog (ușor ironic)  al dezmățului.Cu permisiunea dumneavoastră, am să reproduc mai jos câteva  „sfaturi” adresate de expert novicilor petrecerilor.

Sar peste introducere, direct la punctul 3 :   „ băieţi, dacă nu erați născuți când eu am fost la primul 1 mai la mare şi vreţi să mergeţi anul ăsta anturaţi-vă cu un purisan care să vă arate mersul pe acolo. Fetelor, dacă nu erați născute atunci şi vreţi să mergeţi anu’ ăsta scrieți-mi în privat.”

Evident, un sfat prietenesc  și dezinteresat (în ortografia autorului) care mă face să trec, curios, spre paragraful 4.Din păcate, nu-l pot  reproduce, fiindcă e de citit după ora 24.00.E de interes pentru cei  ce vor să știe părerea lui „Poponeț” despre fetele „vesele” din cluburi….

Punctul 6 face o recomandare interesantă enoriașelor pe jumătate dezbrăcate pe care le putem vedea bătând mătănii prin fața bisericilor și troițelor: ”fetelor, sper că n-aţi exagerat anul ăsta de Paști cu mesajele de credință şi lumină din lumină pe Facebook, căci dacă vă luaţi ștampila de pioase vă mai cazează doar Preafericitul la mare. Şi nu e nasol deloc cu Daniel la mare că are camere la Regia Marină, d-alea cu vedere şi el nici nu vine, da’ mai mult de șase nu cazează nici el. ” Sincer, nu știam că Prefericitul are vreo rezidență de lux la mare, dar o fi știind ceva dl. Codin…

Următorul alineat ne dă o descriere haioasă a unor „modiste” autohtone, din acelea care sunt nelipsite din șușanelele televizate:„La designeritze pentru hăinuțe nu e bătaie, în schimb  în ziua de azi sunt mai multe decât clientele în sine (cum era pe vremea mea cu manechinele, eh, ce vremuri…). Își fac rochii între ele. Barterul e la putere, n-a mai văzut una o hârtie de 50 de lei de ani buni……. Trocul e la modă de zici că trăiesc toate-n Mad Max, nu în România. Doar că realitatea românească e mai nemiloasă şi când se trezesc cu fața-n cearceafurile mânjite de make-up-ul profesional descoperă ca Tom Hardy-ul de seară e mic, gras, urât şi se numește Codin. Asta în cazul mai bun. Se poate şi un Mohammed.”

În continuare, craiul Codin îi sfătuiește pe cei atinși de boala „prafurilor” să-și aducă de acasă dacă nu vor să aibă probleme: „ sunt cluburi la mare cu mai mulți polițiști sub acoperire decât clienți cu 100 de lei în buzunare. Asa că, ia-ţi de acasă, ia-ţi din timp şi pentru consum propriu. Doar două sunt cool pentru 1 mai: cocaină (aka cox, charlie, alb, zăpadă) sau MDMA care e substanța bază din Ecstasy (aka X, E, molie, boabă, MD). Iarba e de boșorogi. ”E clar că în cluburi, ca și în alte zone,  se aplică zicala „pisica cu clopoței nu prinde șoareci”!

În fine, voi încheia citarea din Maestrul „Poponeț” cu un profil savuros al cocalarului care, privindu-și idolii prin ușa clubului, incearcă să-I imite măcar pentru o zi:„ pachetul ideal pentru 1 mai: „cazare Vega, apartament etaj 5 sau mai sus, brăţări pe două zile Loft cu masă sub acoperiș în caz că plouă, brăţări şi masă Sunwaves pe toate cele cinci zile. Asta nu e greu dacă ai bani. Iată cum poţi păcăli pachetul cu bani puţini: te cazezi la Siret că e fix lângă şi parchezi maşina la Vega (șpagă la parcangiu 10 lei). Fiecare cafea o bei la Vega, asigură-te că te vede lumea pe terasă. Te duci la Loft devreme şi îţi iei doar brățară de bar unde şi stai la început. Trebuie să pară că e strict opțiunea ta să stai la bar şi nu te duci încă la masă. Pe barmaniță o cheamă Anca şi e foarte drăguţă, te poate ajuta treaba asta. Apoi gineşti mesele şi te muți ori la cunoscuți, dacă ai sau la ceva puşti-victime. Spui că faci notă separată şi la sfârşit dispari. Dacă te găsesc la Sunwaves și-ți zic ceva zici că te-ai îmbătat şi că vii mâine să achiți. Dacă nu-ţi zic nimic le-o faci tot lor.”

Nici doamna Udrea în tandem cu dl. Mazăre nu ar fi putut produce un text de promovare turistică mai atractiv pentru miile de amatori de distracții cu buzunare goale și creiere înfierbântate dar puțin antrenate….

Cititorii  se vor plictisi, poate, la citirea acestor „panseuri” dorobanțiene, dar eu cred că sunt relevante din două puncte de vedere:

În primul rând, ele vin din partea unui personaj foarte promovat care a devenit chiar un model!  Domnul Maticiuc jr. s-a îmbogățit din „imobiliare” și, ca tot omul de succes, e dotat cu limuzine , fete și țoale de lux.Evident, are și un general în familie , că altfel nu putea fi un așa bun strateg!…

În al doilea rând, ele reprezintă o ilustrare  a  aspirațiilor mondene și sociale  ale unei categorii destul de numeroase de tineri.E vorba de  de aceia care sunt atrași, precum fluturii spre lampă, de lumina  strălucitoare, dar goală de conținut a distracției cu orice preț!

Din păcate, adevăratele modele demne de urmat  își găsesc cu greu loc în mass-media tot mai virusată de senzațional și incultură, în timp ce non-valorile ne copleșesc și ne sfidează la tot pasul!

Să nu ne mirăm dacă, dintre cei portretizați atât de plastic de dl. Maticiuc, se vor selecta în anii ce vin funcționari publici , demnitari și magistrați care ne vor „ferici” cu aceeași atitudine superficială, sfidătoare și exhibiționistă  precum cea demonstrată acum în cluburi.

Ori, Doamne-ferește, lucrul ăsta se întâmplă deja?!

Şerban Strătilă

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns