ÎNDUIOŞĂTOR! Cum şi unde i-a spus mamei că o iubeşte?

mesaj (1)

“Dragă mamă, te iubesc!”. Un mesaj scris frumos, corect gramatical, cu litere de mână.

Declaraţia nu e postată nici pe net, nici pe vreo coală de hârtie, ci pe un perete. Nu în interiorul vreunei camere, ci pe un zid exterior. Pe o clădire mică de lângă bloc, o centrală termică din Piatra Neamţ, din spatele Magazinului Petrodava (str. Titu Maiorescu).

mesaj (2)Nimeni din vecinii întrebaţi nu a ştiut să spună cine e, concret, autorul mesajului. “Dar e evident că e vorba de cineva care îşi iubeşte, cu adevărat, mama”, a declarat o doamnă între două vârste. “Dar, într-un fel, acest mister e benefic. De acest mesaj se bucură toate mamele care stau în zonă. Fiecare se gândeşte că, poate, mesajul e pentru ea. Sau că putea fi scris şi de copilul ei”, a mai spus aceasta.

Scrisul de mână, tip abecedar, ar arăta că e vorba de un copil de şcoală generală. Liniatura dreaptă ar duce cu gândul la un elev de peste clasa a 3-a. Dar, la fel de bine, poate fi vorba şi de mâna unui adult care a imitat un scris de copil.

Lungimea mesajului este de peste 2,5 metri, iar înălţimea e cam de 40 de centimetri.

D.V.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.