Incendiu provocat de niște copii

Niște copii de nici șase ani, rămași nesupravegheați, au fost la un pas de a provoca o tragedie, vineri după amiază, după ce s-au jucat cu focul, informează biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț.
La ora 16.00, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, despre izbucnirea unui incendiu la un stog de fân, din localitatea Bălușești, comuna Dochia, județul Neamț. La locul intervenției s-au deplasat 9 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de pompieri Piatra Neamț cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, un autocamion de intervenție și o ambulanță SMURD”, precizează sursa citată. Pompierii au stins, în cele din urmă, incendiul, în urma căruia au ars aproape două tone de furaje sub formă de stog, dar și doi metri pătrați din acoperișul unei anexe . Proprietara acestora a suferit un atac de panică, fiind transportată la UPU Piatra Neamț, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.
În altă ordine de idei, sfârșitul de săptămână le-a dat serios de lucru pompierilor nemțeni, care au fost solicitați să intervină pentru stingerea altor șase incendii, produse la interval de doar câteva ore.
Primul a avut loc puțin înainte de ora 11.00 , în localitatea Căciulești, cauza cea mai probabilă fiind focul deschis în spații deschise
Incendiul a izbucnit inițial de la proprietatea lui A.C. și s-a extins la proprietatea lui P.L. și respectiv G.I., toți trei din aceeași localitate. La locul intervenției s-au deplasat 3 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de pompieri Piatra Neamț cu o autospecială de lucru cu apă și spumă”, precizează respectivul comunicat. Pompierii au stins incendiul, în urma căruia au ars aproape 300 kg deșeuri furajere, un hectar de miriște și 20 pomi.
La aproape două ore diferență, tot din cauza focului deschis lăsat nesupravegheat, pompierii au intervenit pentru stingerea unui alt incendiu, produs în cartierul Văleni din Piatra Neamț. La fața locului s-au deplasat 10 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de pompieri Piatra Neamț cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Pompierii au stins incendiul, în urma căruia au ars o magazie de lemne și un adăpost cu 16 păsări.
Un alt incendiu, izbucnit din cauza căldurii și a radiațiilor solare foarte puternice, a distrus 300 de kg de deșeuri menajere, la Răucești, iar un altul, produs din cauza unei țigări aruncate la întâmplare, a distrus, la Drăgănești, șase hectare de miriște, aparținând mai multor localnici.
Ultima intervenție a avut loc ieri dimineață, când pompierii romașcani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu provocat de o priză defectă, într-un apartament. În urma incendiului, au ars un birou și un televizor.

Alex SÎRBU

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns