Incendiu minor la un Centru de plasament cu 32 de copii rezidenţi!

Un incendiu anunţat astăzi după amiază la Centrul de Plasament Elena Doamna din Piatra Neamţ a pus pe jar Dispeceratul ISU Neamţ care a trimis la faţa locului 4 maşini de intervenţie şi vreo 15 pompieri, mai ales că e vorba de un complex special unde sunt 32 de copii rezidenţi.

Din fericire, incendiul manifestat la nivelul acoperişului a fost unul minor şi a fost stins până la sosirea pompierilor de un angajat al Centrului de Plasament, cu ajutorul hidrantului din interiorul clădirii.

Din cei 32 de rezidenţi, la momentul incendiului se aflau în clădire cam 20 care au fost rapid evacuaţi de personalul instituţiei. Au ars circa 2 mp pătraţi de astereală din lemn.

După stingerea incendiului, pompierii militari au făcut şi ancheta pentru stabilirea cauzei incendiului.

“In urma cercetarii la fata locului nu au fost gasite elemente ale unei instalatii electrice in podul constructiei. In pod nu erau depozitate materiale iar accesul era restrictionat. La locul focarului au fost gasite cioburi de sticla care au condus stabilirea urmatoarei cauze a incendiului. Sursa probabila : radiație solară; mijlocul : căldură solara directa, acumulata , concentrata sau reflectata de obiecte. Primul material care s-a aprins: panza, carton asflatat”,

a precizat colonelul Ciprian Mitrea, comandantul ISU Neamţ.

Colonelul Mitrea a ţinut să puncteze şi intervemţia promptă a salariaţilor Centrului de plasament care au intervenit imediat pentru stingerea incendiului şi au evacuat rapid şi cu calm pe copii, astfel că niciunul dintre aceştia nu s-a aflat niciun moment în pericol.

D.V.

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns